fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Sănătate

Sindicaliștii din Sănătate se pregătesc de grevă generală

Federația Sanitas a decis să declanșeze acțiunile de protest, care vor culmina cu declanșarea grevei generale, în 15 iunie. Sindicaliștii vor picheta Ministerul Sănătății în 23 mai și vor face grevă de avertisment în 8 iunie, timp de două ore.

Începând de luni, 15 mai, Sanitas strânge semnături de la membrii de sindicat, pentru declanșarea grevei generale în sistemele de Sănătate și Asistență Socială.

Potrivit comunicatului transmis de Federația Sanitas, sindicaliștii cer Guvernului:

1. Modificarea proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, astfel încât să se poată continua angajările în Sănătate și Asistență socială, iar bugetele instituțiilor din cele două sisteme să nu fie afectate.

2. Punerea imediată în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de Sănătate şi cel de Asistenţă socială.

a. Acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaților;

b. Calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată;

c. Calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată;

d. Calcularea indemnizației de hrană prin raportare la salariul minim brut pe țară actual.

3. Finanțarea corectă și suficientă a instituțiilor din Sănătate și Asistență Socială.

4. Reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar Sănătate.

5. Finanțarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanță în Sănătate și Asistență Socială.

6. Stoparea destructurării rețelei medicale proprii a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Etichete:

Recomandam sa citesti si