Sibienii de la RETTER semnează contractul pentru A0, câștigat acum 2 ani

Compania sibiană RETTER Projectmanagement, în asociere cu Pizzarotti, va semna contractul pentru proiectarea și execuția primului lot al Autostrăzii de Centură București Nord, A0.
În urmă cu doi ani, Asocierea Pizzarotti – RETTER a câștigat licitația pe care Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat-o în 2019, însă contractul nu a fost semnat din cauza lungului șir de contestații.
Hotărâre definitivă
Ultimul proces s-a încheiat miercuri, 6 septembrie, cu decizia definitivă a Curții de Apel București. Instanța a respins contestațiile depuse de constructorul rival împotriva Asocierii Pizzarotti – RETTER și a CNAIR, obligând, astfel, compania de drumuri să semneze contractul cu câștigătorul licitației. „Soluția pe scurt: Respinge excepţia tardivităţii invocării excepției inadmisibilității. Respinge excepția inadmisibilității. Respinge plângerile conexe, ca nefondate. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanței”, arată soluția instanței, publicată pe portal.just.ro.
„După, probabil, cea mai lungă licitație, epopeea Lotului 1 Nord al Autostrăzii Bucureștiului, A0, a ajuns la final. Decizia instanței a dat câștig de cauză CNAIR-ului și astfel, în sfârșit, putem solicita documentele câștigătorului pentru demararea procedurii de semnare a contractului cu acesta – Asocierea Impresa Pizzarotti & C Spa Italia S.p.a – Retter Projectmanagement”, afirmă secretarul de stat în Transporturi Ionel Scrioșteanu, citat de Economedia.
RETTER – soluții și tehnici inovative
Compania RETTER Projectmanagement din Sibiu este una din cele mai cunoscute firme la nivel național în domeniul construcțiilor de infrastructură. A intrat în topul companiilor de profil din România după implementarea, cu succes, a două soluții inovative – VTR®️ și VFT-WIB®️ – pe Autostrăzile Sebeș-Turda și Ogra-Ungheni. Această reușită a fost completată de o altă premieră pentru România: montarea de echipamente antiseismice de înaltă calitate, cu o garanție de 10 ani.