fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Medias Politica

Senatorul Claudiu Mureșan cere insistent ambulanțe de tip C, la Mediaș

Am pierdut numărul interpelărilor pe care le-am trimis Ministerului Sănătății, la care se adaugă amendamente la bugetul de stat, pe care le-am făcut și care au fost respinse, bucată cu bucată. Și nu, nu o să mă opresc decât atunci când nordul județului Sibiu va avea medic pe ambulanță”, anunță senatorul medieșean Claudiu Mureșan, pe pagina sa de facebook.

Ambulanțe vechi și foarte vechi

Politicianul este revoltat de faptul că în toată zona de Nord a județului (Mediaș – Copșa Mică – Dumbrăveni) nu există nicio ambulanță de tip C. Ambulanțele cu care este dotat Serviciul Județean de Ambulanță sunt vechi și foarte vechi, iar din cele cu care este dotată Substația Mediaș, niciuna nu este de tip C. Toate sunt de tip B.

”E foarte bine că avem, după 6 ani, un medic la Serviciul Județean de Ambulanță, Substația Mediaș, dar avem nevoie mare de o Ambulanță de tip C. De ce? Pentru că ambulanța de tip C este dotată cu echipamente, materiale şi medicamente de terapie intensivă. Este astfel construită încât să permită accesul la pacientul aflat în vehicul din toate părţile, targa fiind amplasată în mijloc, cu posibilitatea mutării acesteia la dreapta şi la stânga şi ridicării ei la o înălţime care să permită acordarea asistenţei medicale de urgenţă în mod corespunzător”, spune senatorul Mureșan.

Nordul județului este neglijat

”Degeaba cere conducerea SAJ (Serviciul de Ambulanță al Județului) alocarea de bani și posturi pentru Nord, că nu îi aude nimeni. Și dacă spui că nordul județului Sibiu e neglijat, se supără lumea pe tine. Dar acesta este adevărul, asta e realitatea”, spune Claudiu Mureșan.

În răspunsul primit la ultima interpelare, Claudiu Mureșan a descoperit, însă, ”o fărâmă de speranță”. De la Ministerul Sănătății i s-a transmis că responsabil de achizițiile centralizate de ambulanțe este Inspectoratul General pentru Situații de Urgențe (IGSU), dar și faptul că Ministerul Sănătății ”a luat act de aspectele învederate”, că acestea ”vor fi analizate, dezbătute și, cu proxima ocazie, vor fi înaintate propuneri legale”. Concluzia senatorului Claudiu Mureșan este simplă: ”Ferește-ne, Doamne, de boli și intervenție de urgență, până la ˂˂proxima ocazie˃˃, vorba reprezentantului Ministerului Sănătății!”.

Și sănătatea medieșenilor este importantă!

Liderii administrației publice locale sunt vinovați de această situație, în opinia senatorului medieșean, care îi acuză de dezinteres față de oamenii care i-au ales. ”Cetățeanul din nordul județului Sibiu pare că nu contează decât atunci când i se taxează veniturile sau proprietățile, atunci când votează sau atunci când laudă administrația publică”, conchide senatorul.

Claudiu Mureșan cere Consiliului Județean și Primăriei Municipiului Mediaș să analizeze cu seriozitate această solicitare și să găsească resurse financiare pentru a achiziționa o ambulanță de tip C pentru Substația Mediaș în regim de urgență. ”Sigur se găsesc bani și pentru a dota SAJ Mediaș cu asta, la câți bani se cheltuie pentru a finanța lucruri mult mai puțin importante în județ și în Mediaș. Și cetățenii din nordul județului Sibiu au dreptul la servicii medicale de urgență destinate pacienților aflați în stare critică, dragă administrație județeană și locală!”, consideră senatorul medieșean.