fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Politica

Senatorul Claudiu Mureșan a discutat cu reprezentanții SAJ Sibiu

”Astăzi am discutat cu eroii de la Ambulanță. Voiam să aflu ce e nou la SAJ și, mai ales, ce nu merge. Voiam să știu daca interpelările mele, patru la număr, au mișcat în vreun fel “sistemul” înțepenit în birocrație și un soi de desconsiderare pe care îl vedem construit de 33 de ani în Ministerul Sănătății.

Acest domeniu pare mereu o Cenușăreasa, atunci când se decid bugete, alocări de fonduri sau rectificări. Deși, toți o spunem, sănătatea e cea mai importantă. Din păcate, prea mulți, doar o spun…

Am avut ocazia să discut cu toți cei prezenți în modesta Stație Județeană Ambulanța Sibiu. O hală, în adevăratul sens al cuvântului, are acum această denumire specială. Dar, doar oamenii sunt speciali acolo. Și faptele lor grozave! Restul e vechi, uzat, insuficient, perimat.

Dacă nu ar fi fost chemați la datorie, aș fi discutat cu personalul SAJ ore întregi. Dar aici duminica este zi normală de lucru. Chiar și așa, timpul pe care l-am petrecut cu ei m-a ajutat să aflu multe probleme cu care se confruntă în fiecare zi.

În continuare, medicii din sistemul de ambulanță sunt insuficienți, iar asta face ca riscurile la care sunt expuși pacienții să fie majore. Există situații în care echipajul fără medic trebuie să administreze medicamente sau să aplice proceduri medicale pentru care e nevoie de decizia unui medic, dar acesta nu poate fi contactat din rațiuni tehnice. E nevoie urgentă de soluție la aceasta problemă.

Am aflat că trusele medicale nu conțin medicamente uzuale sau, la fel de problematic, că aceste truse diferă ca și conținut de la o ambulanță la alta, ceea ce este lipsit de logică.

Parcul auto este format din mașini pe care în alte țări nu le găsești nici la muzeu. Unele au peste 14 ani, 5-600.000 km la bord, pline de rugină, cu instalațiile distruse și bordul iluminat ca un brad de Crăciun. Ireal, incredibil, inspăimăntător!
Doar 4 din cele 9 mașini din parcul auto au 4-5 ani, dar și acestea au deja 300.000 km.

O altă problemă de care se lovesc cei care au rolul de a ne salva este siguranța, securitatea. Și asta din cauza faptul că nu beneficiază de protecția reală a poliției atunci când sunt solicitați să intervină la cazuri cu pacienți recalcitranți, agresivi.

Iată ce mi-am propus să fac:
– voi transmite o interpelare ministrului sănătății solicităndu-i sprijin pentru înnoirea parcului auto al SAJ Sibiu.
– voi face o interpelare pe care o voi adresa Secretarului de stat, Raed Arafat în care o să îi solicit să găsească o soluție la problema transferului de pacienți între spitale, din cauza faptului că puținii medici din sistemul ambulanța sunt ocupați cu aceste transferuri, neavând practic posibilitatea de a se concentra pe activitatea de intervenție.
– voi discuta cu Consiliul Județean Sibiu în legătură cu necesitatea amenajării unei noi Stații Județene de Ambulanță care să chiar reflecte imaginea Sibiului de oraș modern, cosmopolit și bine mobilat economic.
– voi studia posibilitatea de a iniția un proiect de lege care să confere sprijin și securitate din partea poliției pentru echipajele SAJ.
– voi discuta cu conducerea Spitalului Județean Sibiu în legătură cu problemele pe care le au mașinile SAJ cu accesul și deplasarea în interiorul spitalului din cauza mașinilor parcate pe căile de acces, dar și legat de timpul de preluare al pacienților de catre serviciul de urgență sau despre nevoia de reconfigurare a accesului la UPU.

Un proverb celebru spune că “prima bogăție a omului este sănătatea”.

Poate că ministrul sănătății nu l-a citit, așa că va trebui să i-l transmitem noi. 

Așa, poate că nu va mai accepta rectificări negative pe bugetul celui mai important minister din Guvern, așa cum se întâmpla în fiecare an”, a postat pe pagina de Facebook, senatorul Claudiu Mureșan.

Etichete:

Recomandam sa citesti si