fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Judet

Șeica Mare riscă să rămână fără apă potabilă

Locuitorii comunei Șeica Mare au fost avertizați, din nou, astăzi, de Operatorul Regional Apa Târnavei Mari, să consume mai puțină apă din rețeaua publică deoarece nivelul apei din rezervorul de înmagazinare este la limita minimă. În caz contrar, furnizarea apei potabile va fi restricționată sau chiar sistată.

”Operatorul Regional Apa Târnavei Mari face din nou un apel către clienții din comuna Șeica Mare să reducă la minim utilizarea apei de la rețeaua publică în alte scopuri decât cele potabile și menajere: apă pentru băut, igienă corporală și igiena locuinței. Folosirea apei de la rețeaua publică în scop agricol/zootehnic, pentru stropirea spațiilor verzi, umplerea piscinelor sau răcorirea trotuarelor din vecinătatea caselor poate să genereze situații neplăcute pentru întreaga comunitate, deoarece scăderea nivelului apei din rezervorul de înmagazinare ne impune restricționarea furnizării apei potabile și sistarea furnizării, până în momentul în care nivelul apei din rezervor revine la un nivel optim pentru asigurarea distribuției”, se arată în mesajul postat pe pagina de facebook a companiei.

Explicațiile continuă cu detalii tehnice menite să convingă cetățenii comunei să consume apă în mod rațional: ”SC Apa Târnavei Mari SA face eforturi deosebite pentru a mări cantitatea de apă potabilă livrată la aproximativ 450 – 500 mᶟ/zi și ca această apă să se încadreze în cerințele Legii 458 (r)/2002 privind calitatea apei potabile. Funcționând la capacitate maximă, toate instalațiile sunt suprasolicitare, fapt ce duce la apariția unor defecte de natură electrică și hidraulică. Rezervorul fiind la nivel minim, repornirea instalațiilor în urma reparării instalațiilor electrice/hidraulice, poate conduce la apariția de turbiditate peste nivelul maxim acceptat”.

Etichete:

Recomandam sa citesti si