fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

Se închide circulația pe podul de pe șoseaua Alba Iulia

Primăria Sibiu reamintește faptul că, odată cu începerea lucrărilor de modernizare și extindere a podului peste râul Cibin de pe șoseaua Alba Iulia, se vor institui anumite închideri și restricții pentru circulația de pe această arteră.

Astfel, în perioada 6-8 mai circulația pe pod se va închide complet pentru relocarea conductelor de apă și gaz. Ca rute ocolitoare șoferii pot utiliza următoarele drumuri, în funcție de direcția de deplasare:

  • Drumul peste Câmpșor, între strada D. Cantemir din cartierul Ștrand și str. Rozmarinului din cartierul Turnișor.
    • În acest context se va modifica și prioritatea în trafic în Piața Iancu de Hunedoara: prioritate vor avea cei care circulă pe ruta drum Câmpșor – str. Rozmarinului – Piața Iancu de Hunedoara, iar șoferii care circulă dinspre str. Gh. Asachi vor ceda trecerea.
    • În același context s-a stabilit ca traseu cu prioritate str. Dimitrie Cantemir – drum Câmpșor, iar traficul care se deplasează dinspre str. Islazului va respecta semnul de “cedează trecerea”
  • Autogării – Distribuției – strada Lemnelor – str. Mihail Kogălniceanu/str. Reconstrucției. Strada Lemnelor se transformă în sens unic în perioada lucrărilor la pod, dinspre strada Distribuției spre strada M. Kogălniceanu/Reconstrucției
  • Strada Malului – pod Neculce – strada Metalurgiștilor
  • Centura ocolitoare a Sibiului

În perioada 9 mai – 30 septembrie se va închide partea din amonte (dinspre strada Maramureșului), urmând să se circule pe câte o bandă pe sens, pe partea din aval a podului.

În perioada 1 octombrie 2022 – 30 aprilie 2023 se va închide partea din aval (dinspre strada Malului) și se va circula pe partea din amonte, pe câte o bandă pe sens.

Precizăm că și în aceste două etape sunt posibile închideri totale ale circulației pe pod de scurtă durată, în funcție de evoluția lucrărilor, măsura urmând să fie dispusă pentru siguranța participanților la trafic.

 

Etichete:

Recomandam sa citesti si