fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Judet

Sărbătoarea oierilor la Tilişca

Sute de oieri din patru judeţe, Sibiu, Alba, Vâlcea şi Gorj au venit cu mic cu mare, miercuri, de Sfânta Maria, în comuna Tilişca din Mărginimea Sibiului, unde a avut loc cea de a opta ediţie a Sărbătorii Oierilor. 

După parada portului popular din centrul Tilişcăi, participanţii la Sărbătoarea Oierilor s-au bucurat de spectacolul folcloric oferit de cel mai renumit ansamblu profesionist din România, Cindrelul – Junii Sibiului, dar şi de ansamblurile artistice locale din Vaideeni, Sâncel, Baia de Fier, Jina, Tilişca şi formaţia de dansuri Ardealul. Printre intrepreţii care au evoluat pe scenă se numără Alina Pinca, Mariana Anghel, Marcel Părău, dar şi tineri solişti ai Şcolii de Arte şi Meserii din Sibiu.

Prezent la manifestări, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, i-a asigurat pe sibienii din Mărginime, că va sprijini şi în anii viitori, organizarea Sărbătorii Oierilor.

“Sărbătoarea Oierilor este o manifestare remarcabilă pentru Tilişca şi Mărginimea Sibiului. Vom sprijini această manifestare culturală şi în anii viitori, aici în această zonă frumoasă, la poalele Cetăţii Dacice de la Tilişca”, a spus miercuri, Ioan Cindrea. Acesta, alături de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Banciu, prefectul judeţului, Ovidiu Sitterli şi primarii tuturor localităţilor din Mărginimea Sibiului au participat la Sărbătoarea Oierilor de la Tilişca.

Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu le-a spus oierilor veniţi la sărbătoarea de la Tilişca, că îi aşteaptă cu celebra brânză de Sibiu, în prima piaţă volantă gratuită pentru producători, care se va deschide pe 1 septembrie, în Parcarea Sălii Sporturilor Transilvania din municipiul Sibiu. De asemenea, Ioan Cindrea i-a invitat pe producătorii de brânză din Mărginime să se alăture proiectului care vizează înfiinţarea de depozite regionale, agro-alimentare, de unde marile lanţuri de supermarketuri să se aprovizioneze.

Îmbrăcați în haine tradiționale și cu binecunoscutul clop pe cap, ciobanii și oierii prezenţi la eveniment au demonstrat încă odată că valorile populare ale zonei au rămas vii în mintea şi graiul lor.

“La Tilișca astăzi e sărbătoarea oierilor care a ajuns la a opta ediție. În totdeauna de sfanta Marie la 15 august oierii, ciobanii de pe meleagurile din Mărginimea Sibiului și nu numai ci și de dincolo de munți, vin la această sărbătoare a lor, a oierilor pentru a își depăna din gândurile lor și a își spune ofurile și ce au făcut timp de un an de zile. A fost parada portului popular cu formații de amatori și profesioniste. (…) Este un mod de a păstra vie tradiția din Mărginimea Sibiului” a declarat Dumitru Răceu, primarul comunei Tilișca.

 

Etichete:

Recomandam sa citesti si