SALVAMONT Sibiu are bază de salvare în stațiunea Paltiniş

Consiliul Județean Sibiu a finalizat construcția bazei de salvare SALVAMONT din Stațiunea Păltiniş, care este funcțională de la începutul lunii februarie 2022.
Începând cu 1 februarie 2022, salvatorii montani de la SALVAMONT Sibiu își pot desfäşura activitatea în zona stațiunii Pältiniş și în întreg arealul Munților Cindrel cu eficiență sporită și în condiții mult mai bune datoritä finalizării construirii bazei de salvare Salvamont Påltiniş și a dotării ei cu echipamente medicale.
Investiția a fost realizată de Consiliul Județean Sibiu, sub autoritatea căruia se află Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu, și a fost posibilä în urma finanțării obținute de Consiliul Județean Sibiu din fonduri guvernamentale nerambursabile, respectiv de la Ministerul Turismului, în baza admiterii proiectului depus, finanțare completată cu fonduri de la bugetul local al județului Sibiu. Contractul de finanțare cu Ministerul Turismului a fost semnat în data de 28 august 2019.
Clădirea bazei de salvare Salvamont Pältiniş este amplasată pe un teren cedat Consiliului Județean Sibiu de către Primăria Municipiului Sibiu, situat în vecinătatea Bazei sportive Șoimii Pältiniș în proximitatea intersecției drumului județean DJ 106 A Sibiu-Pältinis cu drumul spre Șanta.
Baza Salvamont Păltiniş este structurată în subsol, parter şi etaj, cu următoarele functiuni:
–SUBSOLUL cuprinde sală mică de pregătire fizică a membrilor echipajelor de intervenție, un spatiu de depozitare pentru echipament, un garaj pentru autovehicule de intervenție și snowmobil și o centrală termică.
–PARTERUL este compus dintr-un hol de acces pentru turişti, fiind dotat cu locuri pentru aşteptare, rastel pentru schiuri și grup sanitar, un spațiu de prim ajutor, camere de cazare pentru echipele de intervenție, dotate cu baie cu dușuri.
La ETAJ este sala de mese, care va putea fi folosită și ca spațiu pentru instructaj și alte activităti, dotată cu oficiu pentru prepararea hranei, camară pentru alimente și o mică magazie pentru materiale necesare instructajelor.
De asemenea, mai sunt două spații de cazare, dintre care o cameră cu două paturi și o cameră cu 12 locuri dotate cu grup sanitar, wc, lavoar și duşuri.
Dintre DOTĀRILE bazei menționăm: paturi de consultație, paturi simple, saltele, dulap echipamente medicale, dulapuri haine, birouri, scaune, defibrilator, lampă de examinare, targă, aspirator secreții, calculator+soft, mese+scaune (total 20 locuri), maşină spălat vase, plită ceramică, hotă, cuptor electric, frigider, corp depozitare, rafturi, etajere, paturi simple, paturi supraetajate, saltele, dulapuri, masā birou, scaune, maşină de spălat rufe, uscător. În exteriorul clădirii a fost montat un panou de cățărare pentru antremanentul salvatorilor montani.
Valoarea totală a proiectului este de 3.415.169,09 lei cu TVA din care:
-Valoarea asistenței financiare suportate din bugetul de stat prin Ministerul Turismului: 2.139.900,23 lei cu TVA. —Valoarea contribuției Consiliului Județean Sibiu: 1.275.268,86 lei cu TVA
-Valoarea lucrărilor este de 3.057.970,86 lei cu TVA, la care se adaugă dotările în sumă de 228.480 lei cu TVA.
Restul, până la valoarea totală a proiectului, reprezintă cheltuieli cu proiectarea, asistența tehnică, dirigenția de şantier, taxe ISC. Execuția lucrărilor a fost realizată de către SC TOTAL NSA AG CONSTRUCT SRL şi a fost finalizată în luna decembrie 2021. Obiectivul de investiție a fost recepționat în data de 20.01.2022. Perioada de garanție a lucrărilor este de 36 de luni.
Încă un proiect finalizat la termen de echipa Consiliului Județean Sibiu. Baza Salvamont Păltiniş, echipată și dotată la standarde europene va aduce un plus de valoare calității activității salvamontiştilor și sigurantei turiştilor. Este un obiectiv important pentru turismul sibian, mai ales în condițiile în care ne propunem ca județul Sibiu să devină o destinație pentru iubitorii ecoturismului.”, a declarat Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Județean Sibiu, prezentă la inaugurarea bazei, alături de administratorul public al județului Sibiu, Adrian Bibu, directorul Serviciului Public Județean Salvamont Sibiu, Dan Popescu, specialişti din Direcția Strategii, Proiecte a CJ Sibiu, precum și reprezentanți ai presei. Şi salvatorii montani aflați în patrulare la Păltiniş s-au alăturat evenimentului.