fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Educatie

Rezultate Evaluare Națională: Un singur 10, la Sibiu

O singură medie de 10 are județul Sibiu, potrivit rezultatelor examenului de Evaluare Națională afișate astăzi de Ministerul Educației Naționale. Aceasta a fost obținută de un candidat de la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu. Alți 26 de elevi au luat nota maximă la Română, Matematică sau Limba maternă. Din cei 3.142 de candidați prezenți la examen, 114 elevi au luat medii peste 9,50, iar 742 au obținut medii sub 5,00.

Rezultatele județului Sibiu, în cifre:

Candidaţi înscrişi – 3.340

Candidați prezenți – 3.142

Cu medii între 5 și 10 – 76,4%

Cu medii 1-4,99 – 742 (23,6%)

Cu medii 5-5,49 -203 (6,5%)

Cu medii 5,5-5,99 -210 (6,7%)

Cu medii 6-6,49 – 245 (7,8%)

Cu medii 6,5-6,99 – 229 (7,3%)

Cu medii 7-7,49 – 244 (7,8%)

Cu medii 7,5-7,99 – 257 (8,2%)

Cu medii 8-8,49 – 305 (9,7%)

Cu medii 8,5-8,99 – 350 (11,1%)

Cu medii 9-9,49 – 242 (7,7%)

Cu medii 9,5-9,99 – 114 (3,6%)

Cu media 10 – 1 (0,0%)

26 de note de 10 (zece)

La proba de Limba și literatura română, 2.533 elevi (80,1% – din totalul celor 3.163 elevi participanți) au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3  elevi au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 2.183 elevi (69,5% – din totalul celor 3.142 elevi participanți) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 21 de elevi au obținut nota 10 (zece).

La limba și literatura maternă, 376 elevi (96,7% – din totalul celor 389 elevi participanți) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci), doi elevi obținând nota 10.

Unitățile de învățământ din județul Sibiu care au procentul de 100% elevi care au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) sunt: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Liceul Teoretic „Roth-Oberth” Mediaș, Școala Gimnazială „Lucian Bologa” Marpod, Școala Gimnazială „Marțian Negrea” Valea Viilor, Școala Gimnazială Curciu, Școala Gimnazială Noiștat, Școala Gimnazială Nr. 1 Copșa Mică și Școala Gimnazială Tălmăcel.

Unitățile de învățământ din județul Sibiu unde niciun elev nu a obținut media mai mare sau egală cu 5 (cinci) sunt: Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Sibiu, Școala Gimnazială Cârța, Școala Gimnazială Dobârca, Școala Gmnazială Hoghilag, Școala Gimnazială Merghindeal, Școala Gimnazială Mihăileni, Școala Gimnazială Nou, Școala Gimnazială Nr. 11 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 5 Mediaș, Școala Gimnazială Prislop și Școala Gimnazială Waldorf „Hans Spalinger” Roșia

La nivel național, doar 65 de elevi au obținut media 10. Anul trecut, au fost 429 de elevi de 10, iar în anul 2022, au fost 221 de medii de 10.

Două zile pentru contestații

Elevii care nu sunt mulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații la centrele de examen sau le transmit electronic, în zilele de 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00). Elevii care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.

 

 

Etichete:

Leave a Comment