fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Judet

Reținuți și cercetați pentru furtul unui miel

miel

La data de 7 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au reținut doi bărbați în vârstă de 25, respectiv 28 de ani, domiciliați în comuna Biertan, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

În fapt, cei doi bărbați sunt bănuiți că, în noaptea de 5/6 iunie a.c., ar fi amenințat cu acte de violență un îngrijitor al unei stâne din extravilanul localității Richiș și ar fi sustras un miel pe care, ulterior, l-ar fi sacrificat.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 7 iunie a.c., polițiștii au luat măsura reținerii celor doi presupuși autori ai faptei pentru 24 de ore.

În cursul acestei zile, persoanele în cauză vor fi prezentate unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

 

Etichete: