fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Judet

Remorca unui autocamion s-a făcut scrum într-o parcare pe autostrada A1

Remorca unui autocamion s-a făcut scrum într-o parcare pe autostrada A1

În jurul orei 4:00 a.m., ca urmare a producerii unui incendiu la un autocamion oprit într-o parcare, ISU Sibiu a intervenit pe autostrada A1, km 292, Sebeș – Sibiu, în apropiere de intrarea din localitatea Cunța, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În sprijin, au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă de la ISU Alba.

Nu au fost persoane care să necesite asistență medicală. La sosirea forțelor, capul tractor era îndepărtat de remorca ansamblului. De asemenea, au fost îndepărtate și celelalte autovehicule din parcare.

Incendiul a fost lichidat fără probleme. Remorca autocamionului a ars în totalitate, împreună cu încărcătura sa. Acesta transporta materiale de hârtie și materiale plastice.

Incendiul a pornit cel mai probabil de la o roată din spatele remorcii, cauza probabilă fiind stabilită ca fiind producerea unui efect termic.

Etichete:

Recomandam sa citesti si