fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Sibiu

Remediul pentru neliniștea unor tineri a fost un dosar penal

La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 00,15, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, în timp ce se aflau în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe DN 1, în localitatea Apoldu de Sus, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism condus dinspre județul Alba.

Persoana aflată la volan nu a oprit și urmărit de polițiști, și-a continuat  deplasarea pe DN 1 până în municipiul Sibiu, pe strada Zaharia Boiu, unde mai multe echipaje de polițiști au reușit blocarea autoturismului.

Imediat după ce autoturismul a fost oprit, din acesta au coborât și au fugit mai mulți tineri, în zonă fiind prinși și identificați ulterior cinci minori cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani, toți domiciliați în județul Timiș.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul în cauză fusese reclamat ca sustras din municipiul Timișoara, jud. Timiș, în cursul zilei de 19 octombrie.

La nivelul I.P.J. Sibiu se fac cercetări pentru stabilirea identității persoanei care a condus autoturismul în vederea continuării cercetărilor penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Cei cinci minori urmează a fi predați polițiștilor din cadrul I.P.J. Timiș pentru

continuarea investigațiilor privind sustragerea autoturismului în cauză.

Etichete:

Recomandam sa citesti si