fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Medias

Reduceri și restructurări bugetare? Primarul Mediașului majorează salariile retroactiv.

Anunțata austeritate din administrația publică locală a fost doar o manevră electorală. Nicio primărie din județ nu și-a redus numărul de angajați și nici cheltuielile cu salarizarea. La Mediaș, primarul Gheorghe Roman chiar plusează: majorează cu 10% salariile de bază ale funcționarilor publici și ale personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului și din serviciile publice din subordinea Consiliului Local. Deși propunerea sa a fost aprobată de consilierii locali în ședința de astăzi, proiectul prevede ca majorarea să se facă începând cu data de 1 iunie 2024. Cel mai mare salariu de bază din administrația publică a Mediașului este de 13.837 de lei, iar cel mai mic este de 3.993 de lei.

Nimic nu se pierde, totul se transformă

Pentru a se alinia prevederilor din ”Legea nr. 296/2023 privind unele mǎsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilitǎţii financiare a României pe termen lung, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare”, care va intra în vigoare la 30 iunie, consilierii medieșeni au votat astăzi și pentru ”modificarea și aprobarea Organigramei și a statului de funcții pentru Aparatul de Specialitate al Primarului Municipiului Mediaș”.

”Modificarea” înseamnă, de fapt, o reorganizare care nu presupune reduceri de posturi, ci doar schimbarea denumirilor structurilor din Primărie și mutarea angajaților de la una la alta. Pentru cetățeni chiar nu contează dacă se numește Serviciu, Compartiment, Birou sau Direcție.

”Reorganizarea” a reușit să păstreze toți angajații, dar și posturile vacante. Municipiul Mediaș are 398 de angajați în Primărie și instituțiile din subordinea Consiliului Local:

  1. Primăria Municipiului Mediaș – 275 de posturi
  2. Direcția de Asistență Socială – 74 de posturi
  3. Unitatea de Asistență Medico-Socială – 31
  4. Clubul Sportiv Municipal – 18 posturi

Din cele 398 de posturi, 31 sunt funcții de conducere, repartizate astfel:

  1. Primăria Municipiului Mediaș – 24 de funcții de conducere
  2. Direcția de Asistență Socială – 5
  3. Unitatea de Asistență Medico-Socială – 1
  4. Clubul Sportiv Municipal – 2

 

 

 

 

 

Etichete:

Recomandam sa citesti si