fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Politica

PSD SIBIU: ”AM SUSȚINUT UN DEMERS DEMOCRATIC PENTRU NORMALITATE”

La inițiativa Coaliției pentru Familie, sprijinită de Biserica Ortodoxă Română (BOR), s-au strâns peste 3 milioane de semnături pentru organizarea referendumului care să definească clar familia tradițională ca fiind alcătuită prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie.

Au participat 4 milioane de cetățeni români la acest referendum, dintre care peste 56.000 din județul Sibiu. Trebuie subliniat faptul că, în ciuda propagandei mincinoase de denigrare a referendumului prin fel de fel de trimiteri către alte teme, au participat un număr impresionant de oameni care și-au exprimat în mod liber opțiunea. Fariseismul maxim a fost al doamnei Turcan care, așa cum a învățat probabil la Moscova, a mimat votul, pe  care l-a catalogat drept ”un demers inutil”. De asemenea, votul cu puțin timp înainte de închiderea urnelor al ”cumpărătorului de rea-credință de case”, Werner Klaus Iohannis, a arătat batjocura acestui președinte la adresa românilor. Fariseismul doamnei Turcan și falsitatea liberalilor s-au manifestat și în comisiile din Parlament, unde au votat împotriva acestui demers democratic, pentru ca, mai apoi, în plen, să voteze „pentru”  doar de ochii lumii. A fost o campanie de dezinformare incredibilă a populației, în care s-a ajuns până acolo încât s-a indus ideea că prin întrebarea de la referendum se modifică de fapt alte articole din Constituție.   Le mulțumim sibienilor care au mers la vot și le reamintim atât ”cumpărătorului de rea-credință de case”, Werner Klaus Iohannis, cât și doamnei Turcan și întregului PNL că unul din motivele pentru care oamenii au murit la Revoluție a fost acela ca noi,  cei de azi,  să avem posibilitatea unei alegeri libere, iar la acest referendum oamenii se puteau exprima ”pro” sau ”contra”. Pasivitatea sau îndemnul reprezentanților statului de a nu merge la vot sunt absolut imorale și arată disprețul față de poporul român și față de cei care și-au dat viața la Revoluție. Să nu uităm că la referendum tema a fost dacă se dorește recunoașterea familiei tradiționale ca fiind alcătuită dintr-un bărbat și o femeie, sau să urmăm exemplul altor țări, inclusiv din UE, unde cuplurile homosexuale se pot căsători în Biserică și pot să adopte copii.PSD și-a asumat public susținerea pentru familia tradițională alături de Biserica Ortodoxă Română, iar majoritatea reprezentanților PNL au înțeles să saboteze acest demers. PSD Sibiu nu a încercat să profite politic sub nicio formă de pe urma acestui referendum. Noi am susținut pur și simplu un demers democratic inițiat de Coaliția pentru Familie și BOR pentru normalitatea și sănătatea acestei țări.

Etichete:

Recomandam sa citesti si