fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

Proiect de amploare pentru Dent Estet la Sibiu: două milioane de euro pentru inaugurarea a două noi clinici, una pentru adulți și cealaltă pentru copii

Grupul de clinici Dent Estet continuă planul de investiții și ajunge la începutul acestui an la un total de zece unități dentare, odată cu deschiderea a două clinici în Sibiu, una pentru adulți și cea de-a doua adresată exclusiv copiilor.

Valoarea investiției în cele două noi unități se ridică la aproape două milioane de euro, cea mai mare investiție în segmentul de clinici stomatologice din Sibiu și din regiune. În total, cele două clinici cumulează un număr de 12 unituri dentare, iar printre dotări se numără singurul centru de radiologie integrat într-o clinică din Sibiu, complet echipat și 100% digitalizat, un studio foto digital, o sală de training și un centru de pregătire și certificare a profesioniștilor din medicina dentară. Deschiderea celor două noi clinici de la Sibiu se înscrie în strategia de business a companiei în ceea ce privește planurile de investiții și extindere în alte orașe din țară, în afara Bucureștiului. Pe lângă cele două clinici din Sibiu și cele șapte din București (patru pentru adulți, două clinici Dent Estet 4 Kids și o clinică Dent Estet 4 Teens), Dent Estet mai este prezentă în Timișoara, cu o clinică pentru copii.„Piața de servicii stomatologice s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Suntem foarte încântați să aducem la Sibiu leadershipul și modelul de business pe care Dent Estet și l-a asumat cu succes încă de acum 20 de ani. După parteneriatul strategic cu Polisano de acum doi ani, ne consolidăm, astfel, prezența la nivel regional, dar și aria de servicii oferite pacienților. Poziționat în inima țării, Sibiul este o alegere strategică în planul nostru de investiții și ne propunem ca în scurt timp să polarizeze și pacienți din județele învecinate inclusiv pe segmentul de stomatologie”, spune Mihai Marcu, Președintele Consiliului de Administrație al MedLife. Clinica Dent Estet Sibiu pentru adulți are o suprafață de 750 de metri pătrați și un număr de șapte unituri dentare A-Dec, liderul absolut în Statele Unite ale Americii în producția de unituri dentare. Este cea mai mare clinică stomatologică, 100% digitalizată din Sibiu și reunește sub același acoperiș toate specialitățile medicinei dentare. Dent Estet 4 Kids Sibiu dispune de cinci unituri și se întinde pe o suprafață de aproape 200 de metri pătrați. Serviciile sunt personalizate și adaptate nevoilor copiilor și adolescenților, iar medicii sunt specializați exclusiv în tratamente dentare dedicate copiilor și relaționării cu aceștia. Clinica dispune de soluții pentru abordarea pacienților anxioși și oferă consultanță psihologică, pentru a spori confortul copiilor, dar și al părinților. „Când vine vorba de sănătate, avem în vedere întotdeauna investiții pe termen lung. De aceea, suntem extrem de fericiți că marcăm cei 20 de ani de activitate printr-un eveniment deosebit, deschiderea primelor noastre clinici în Sibiu. Avem un respect foarte mare pentru comunitatea de medici stomatologi de aici și suntem convinși că împreună putem crea în Sibiu un pol al excelenței în medicina dentară și un reper de servicii premium în materie de stomatologie. Credem în educația și în pregătirea medicilor din țara noastră, dar și în puterea pe care o formare continuă o are atât pentru dezvoltarea pieței, cât și pentru educarea pacienților. În acest sens, am demarat deja și în Sibiu cursurile și programele educaționale ale școlii Dental Office Managers, prin care instruim continuu profesioniștii din domeniul medicinei dentare”, spune dr. Oana Taban, Fondator & Director General al grupului Dent Estet.

 

Etichete: