fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Timp Liber

Programul instituțiilor de cultură sibiene de „Noaptea Muzeelor”

Peste 200 de muzee, case memoriale și alte centre culturale vor putea fi vizitate în cadrul celei de a 18-a ediții a Nopții Muzeelor 2022. Evenimentul de anul acesta va fi organizat sâmbătă, 14 mai.

Programul instituțiilor sibiene de Noaptea Muzeelor

  • Biserica Evanghelică din Sibiu

EXPOZIŢIA PERMANENTĂ A MUZEULUI și EXPOZIŢIA TEMPORARĂ: Expoziţie Foto / străin : familiar / SIBIU : BRAȘOV / Două orașe din Transilvania

EXPOZIŢIA PERMANENTĂ A MUZEULUI. Muzeul deschis în 2007 oferă o privire de ansamblu asupra celor 800 de ani de istorie şi cultură a saşilor transilvăneni şi a Bisericii lor. Pe o suprafaţă de cca. 450 mp, expoziţia permanentă documentează istoria colonizării, construirea cetăţilor bisericeşti, viaţa cultică şi comunitară, învaţământul confesional, istorie modernă şi recentă – de la perioada habsburgică până la integrarea în Uniunea Europeană. Piesele de mobilier liturgic şi valoroasa colecţie de vase de cult fac din acest muzeu un loc al memoriei Bisericii Evanghelice C.A.

NM 2022, 14.05.2022, ora 20:00: Ghidaj gratuit, în limba română, din partea d-nei dr. Gudrun Ittu 

EXPOZIȚIA TEMPORARĂ – străin : familiar / SIBIU : BRAȘOV / Două orașe din Transilvania / Fotografie de Jürgen van Buer / Curator Josef Balazs

Durata expoziţiei: 5 mai – 25 octombrie 2022

Orar de vizitare:

mai / octombrie: de luni până sâmbătă, orele 10:00 – 17:00
noiembrie / aprilie: de luni până vineri, orele 10:00 – 17:00
(Închis duminica şi de sărbătorile legale.)

Parteneri și sponsori ai evenimentului dumneavoastră:
Pentru expoziţia permanentă: Biserica Evanghelică C.A. din România, Librăria ERASMUS

Pentru expoziţia temporară: HDO, Haus des Deutschen Ostens, München  , Biserica Evanghelică C.A. din România, Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu, CASA TEUTSCH

 

  • Muzeul ASTRA

Anul acesta, prin intermediul evenimentului atât de mult așteptat, Noaptea Muzeului ASTRA, vă propunem un program variat la Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu. Coordonatele cele mai importante ale evenimentului sunt: Caravana Noaptea Muzeelor (vizite ghidate la obiective turistice și culturale din județul Sibiu, precum Muzeul Țării Secașelor din Miercurea Sibiului și Centrul Cultural Memorial ”Dr. Gheorghe Telea-Bologa, din Noul Român), expoziţii, spectacole de dans și muzică, dar și proiecții de film. Spectacolele sunt susţinute la scena de pe lacul din Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Dumbrava Sibiului. Acestea vor fi completate un maraton gastronomic la Târgul de ţară, unde vizitatorii se vor familiariza cu bucatele tradiționale.

Parteneri și sponsori ai evenimentului dumneavoastră:
Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Institutul Francez din România și Lectoratul Francez din cadrul Universității Lucian Blaga, Sibiu, Delegația Wallonie-Bruxelles Bucureşti, Consiliul Departamental Ille et Villaine, Asociaţia Solidarité 35 Roumanie, Quai des Bulles, Centrul Cultural German din Sibiu, Revista Comics, SR2C, Unimat, Wacom for Creative Romania, Editura HAC!BD, Zegas Tour, Golden Tulip

 

  • Filarmonica de Stat Sibiu

Octavian Nemescu a fost unul dintre cei mai importanți promotori ai mişcării de avangardă din componistica românească, începând cu anii ‘70 ai secolului trecut. A studiat la Universitatea Națională de Muzică din București cu Mihail Jora, unde a fost mai târziu profesor de compoziție și conducător de doctorat. De numele său se leagă evoluția și apariția curentului spectral românesc și a celui arhetipal, bazat pe o estetică a esenţializării.

Ciclul Muzica Orelor a fost creat în mai bine de 20 de ani (1993-2014) și cuprinde viziunea lui Octavian Nemescu despre rolul muzicii de avangardă, care acționează pentru recuperarea înnoitoare a originilor arhaice, a elementelor existente la baza tuturor tradiţiilor muzicale. A rezultat o muzică ritualică, nonspectaculară, care ar trebui privită (și într-un mod ideal cântată) într-o Piramidă situată cu vârful in jos. Fiecare piesă trebuie cântată doar la ora care i-a fost destinată și împreună vor purta ascultătorul (care devine CĂLĂTOR) prin etajele inițiatice ale călătoriei Eului.

În cadrul instalației sonore de la Filarmonica de Stat Sibiu, participanții sunt invitați să asculte piesele din ciclul Muzica Orelor (care încep la fiecare oră fixă), să descopere descrierile teoretice propuse de Octavian Nemescu pentru acest ciclu, și să ia parte, în mod activ, la un performance colectiv creat de ascultarea simultană a acestor piese în mai multe instituții culturale din țară.

Parteneri ai evenimentului dumneavoastră:
dalpofzs

Parteneri: Consiliul Județean Sibiu

Etichete:

Recomandam sa citesti si