fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Cultură Medias

Programul din acest an al Festivalului ,,Mediaș, Cetate medievală“

Programul din acest an al Festivalului ,,Mediaș, Cetate medievală“, festival ajuns la cea de a XVIII-a ediție, este unul deosebit de diversificat și se adresează, deopotrivă, tuturor categoriilor de spectatori. Nu vor lipsi nici în acest an concertele de muzică medievală și renascentistă, scenetele de teatru, expozițiile, atelierele de gastronomie, demonstrațiile de luptă și arme ale ordinelor cavalerești, animația stradală, spectacolele cu foc și multe alte surprize.

Festivalul ,,Mediaș, Cetate Medievală” readuce la viață, prin intermediul ordinelor cavalerești, al meșteșugarilor și al artiștilor prezenți legendele, dansurile și cântecele medievale, alături de faptele de arme și luptele cavalerești ale Evului Mediu.

 

Vă așteptăm alături de noi, în zilele de 8, 9 și 10 iulie, în zona hanului Greweln, să descoperim împreună farmecul, frumusețea și misterele Evului Mediu și ale vechilor legende transilvane.

 

 

Etichete: