Profesorii intră în grevă de avertisment

Mâine, între orele 11:00 și 13:00, dascălii din toate unitățile școlare din județul Sibiu vor fi în grevă de avertisment. Principalul motiv al protestului este ”salarizarea umilitoare”. Elevii vor fi supravegheați, dar nu vor fi activități de predare. Greva de astăzi este ultimul pas pe care îl fac sindicaliștii din Educație către declanșarea grevei generale, anunțată pentru luni, 22 mai.
Majoritatea a decis
82% din membrii Sindicatului Învățământului Preuniversitar (SIP) Sibiu au cerut declanșarea grevei generale, în cadrul referendumului organizat în toate școlile și grădinițele din județ. Sindicaliștii consideră că aceasta este ultima soluție la care pot recurge pentru a determina guvernul să le majoreze salariile.
De ce protestează dascălii
Motivele pentru care profesorii întrerup orele astăzi sunt legate de ”salarizarea umilitoare”, după cum precizează
– salarii poziționate în pătrimea inferioară a grilelor de salarizare, aceasta fiind cauza principală a deficitului de resursă umană calificată;
– scăderea semnificativă a puterii de cumpărare, ca urmare a creșterii generalizate a prețurilor și a ratei inflației;
– neacordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile;
– anomaliile existente în salarizarea personalului didactic de conducere, de îndrumare și control, ale căror venituri au rămas nemodificate în ultimii patru ani, fiind inferioare celor ale personalului didactic de predare;
– lipsa investițiilor în infrastructura școlară, dar și perpetua subfinanțare a sistemului de învățământ, reflectată în baza materială precară a celor mai multe unități școlare.
Guvernul a rămas impasibil la proteste
Sindicaliștii acuză Guvernul că a fost surd la protestele profesorilor din ultimele cinci luni și ”impasibil față de amplitudinea fără precedent a mitingului urmat de marș din data de 10 mai 2023”. Federațiile sindicale reprezentative din învățământ au hotărât declanșarea grevei de avertisment urmată de greva generală. ”Subliniez că dorința angajaților din învățământul preuniversitar sibian NU ESTE DE A BLOCA ANUL ȘCOLAR SAU VREUN EXAMEN, ci de găsi o rezolvare la problemele presante cu care ne confruntăm. Guvernul este cel în măsură să aplice corect prevederile privind salarizarea și finanțarea corespunzătoare a învățământului și să rezolve, astfel, conflictul. ÎI ÎNDEMN SĂ O FACĂ!!!”, transmite președintele SIP Sibiu, Leonard Stancu, într-un comunicat de presă.
Revendicări
În ultima încercare de a evita declanșarea grevei generale și înghețarea anului școlar, sindicaliștii solicită:
– majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
– instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
– plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
– acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
– acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
– creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
– renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.