fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Educatie

Primul atelier din proiectul Sat European de Tineret 2021, organizat de Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși

Primul atelier din proiectul Sat European de Tineret 2021, organizat de Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși

Comuna Slimnic deține titlul de Sat European de Tineret 2021 (https://www.facebook.com/slimnic2021), distincție oferită în cadrul programului național European Youth Village. Pe parcursul anului 2021, toate acțiunile ce vor fi organizate la nivel local vor urmări să crească participarea tinerilor și a autorităților în vederea rezolvării unor probleme sau nevoi ale tinerilor din comunitate, cât și îmbunătățirii unor aspecte care-i vizează în mod direct pe tinerii din mediul rural, iar primul eveniment- atelier a fost organizat la finele acestei săptămâni. Este vorba despre Street Debate / Dezbatere în stradă facilitat de către Asociația Go Free Cluj (http://www.gofree.ro/).

𝐓𝐢𝐭𝐥𝐮𝐥 𝐝𝐞 „𝐒𝐚𝐭 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧 𝐝𝐞 𝐓𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞𝐭” este oferit comunelor din România care susțin tinerii în acțiunile pe care aceștia doresc să le organizeze în comunitate, și care înțeleg că schimbarea la nivel local este generată printr-un parteneriat între autoritoritățile locale și tineri.

Primul atelier din proiectul Sat European de Tineret 2021, organizat de Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși„În comuna Slimnic, în anul 2021, vom avea activități diverse pentru tinerii din comuna – promovarea tradițiilor locale, evenimente gastronomice, școală de vară, renovarea și crearea de spații și locuri pentru tineri, promovarea educației digitale și dezvoltarea comunității prin implicarea în acțiuni de voluntariat. Săptămâna aceasta, primul atelier la care au participat tinerii din grupul de inițiativă a fost despre Street Debate / Dezbatere în stradă facilitat de către Asociația Go Free Cluj (http://www.gofree.ro/). Tinerii au învățat pașii necesari pentru a organiza o dezbatere: cum se alege eficient problemele pe care să le abordeze, cum să atragă cât mai mulți consăteni pentru a participa la dezbatere și cum să folosească rezultatele dezbaterii pentru a pune în practică soluțiile comunității.”, transmit reprezentanții Asociației Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși.

Primul atelier din proiectul Sat European de Tineret 2021, organizat de Cavalerii Turnului Înclinat din RușiDezbateriile despre ce vor să schimbe în comună sunt o parte importantă a programului iar în primavară vor organiza primele dezbateri stradale în satele din comuna Slimnic.

„Ne pregătim pentru activitățile din cadrul Slimnic – Sat European de Tineret 2021, iar primul atelier la care au participat tinerii din grupul de inițiativă a fost despre Street Debate / Dezbatere în stradă. Dezbateriile despre ce vrem să îmbunătățim în comună sunt o parte importantă a programului nostru și abia așteptăm primăvara să organizăm prima dezbatere stradală în comuna noastră. Mulțumim mult Go Free pentru facilitare, suntem convinși că informațiile împărtășite cu noi ne vor fi foarte utile!”, au postat membrii Turnului Înclinat din Ruși pe pagina lor de Facebook la finele primului atelier.

Dacă v-a plăcut articolul nostru vă invităm să ne citiți pe starsibian.ro

Etichete:

Recomandam sa citesti si