fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Naţional

Primele tranşe din vaccinul Pfizer pentru grupa de vârstă 5-11 ani

Vaccinul anti-Covid-19 de la Pfizer pentru grupa de vârstă 5-11 ani este așteptat să fie autorizat în Europa la finalul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie, a anunțat, la Digi24, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Astfel, primele doze pentru această categorie de vârstă vor ajunge în România în decembrie. Pentru anul 2022, România a contractat 1,2 milioane de doze de vaccin pentru copii, acestea venind în alt tip de flacoane.

„În Europa, ne aşteptăm ca această autorizare să vină la sfârşitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie, iar în decembrie în România ar trebui să vină primele tranşe de vaccinuri destinate pentru această grupă de vârstă”, a anunțat Valeriu Gheorghiță, joi seara, la Digi24.

Medicul a precizat că este un alt tip de dozaj, 10 microgame, care se administrează tot la trei săptămâni şi sunt 10 doze de vaccin într-un flacon.

„Pentru 2022 avem contractate 1,2 milioane de doze”, a precizat Valeriu Gheorghiţă. „Înseamnă un număr suficient pentru a avea cel puţin 50% din 1,2 milioane de copii vaccinaţi cu schemă completă”, a adăugat medicul.

Pfizer și BioNTech au anunțat joi că au solicitat autorității de reglementare din SUA (FDA) autorizarea în procedură de urgență pentru utilizarea vaccinului său anti-COVID pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani.

Etichete:

Recomandam sa citesti si

Leave a Comment