fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Medias

Primarul Mediașului anunță evacuări de urgență

Juriștii Primăriei Mediaș pregătesc ”un regulament care să permită evacuarea de urgență” a locatarilor din blocurile sociale care aduc stricăciuni locuințelor. ”Pentru că nu îmi doresc ca aceste blocuri noi, care arată foarte bine, să arate ca cele de pe strada Tineretului, le-am cerut colegilor mei de la Juridic și de la Direcția Socială să gândească un regulament care să permită evacuarea de urgență a acelor persoane care nu înțeleg că aceste bunuri nu sunt pentru a le distruge“, a anunțat Gheorghe Roman, primarul municipiului Mediaș, după vizita la șantierul de pe strada Baia de Nisip.

80 de apartamente

În această zonă s-au construit opt blocuri cu 80 de apartamente având destinația de locuințe sociale. Dintre acestea, 32 sunt apartamente cu 3 camere, 32 cu 2 camere și 16 apartamente cu o cameră. Lucrările, realizate în proporție de 90%, vor fi finalizate în acest an, iar repartizarea locuințelor se va face în 2025. ”În urma discuțiilor pe care le-am purtat, am convenit ca proiectul să se încheie până la finalul acestui an, urmând ca pe parcursul anului viitor, persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege să se poată muta în aceste apartamente”, a precizat primarul Gheorghe Roman.

În prezent, se lucrează la amenajările exterioare: locuri de parcare, trotuare, alei, trei locuri de joacă pentru copii, racorduri și la sistemul de canalizare apă pluvială. Pentru consumul de curent din spațiile comune, se vor amplasa panouri fotovoltaice pe învelitoarea blocurilor.

Fonduri europene

În cadrul proiectului „Construcție locuințe sociale colective, inclusiv utilități și amenajări exterioare loc de joacă, strada Baia de Nisip“, s-au construit patru blocuri de tip A cu regim de înălțime P+3 având 48 apartamente și patru blocuri de tip B cu regim de înălțime P+3 având 32 apartamente. Proiectul a fost finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban.

Primarul Mediașului anunță evacuări de urgență

Etichete: