Primăria Sibiu a dublat finanțarea pentru sportul sibian
“Anul acesta am dublat finanțarea acordată din bugetul local pentru activitățile sportive, de la 6 milioane de lei la 12 milioane de lei. Sportul sibian, inclusiv activitatea sportivă a cluburilor profesioniste din primul eșalon valoric al Campionatelor Naționale, va avea deci un suport financiar semnificativ din partea administrației locale.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Astfel, Primăria Sibiu va sprijini financiar substanțial nu doar evenimente sportive dintr-o varietate de discipline, ci și echipele profesioniste sportive din primul eșalon valoric al Campionatelor Naționale. Pentru acestea din urmă, de anul acesta, Primăria Sibiu va finanța suplimentar și o parte importantă din veniturile sportivilor și ale antrenorilor, în acord cu legislația în vigoare.
Condițiile și detaliile privind finanțarea se regăsesc în Ghidul solicitantului, actualizat conform legislației în vigoare, care a fost aprobat în ședința extraordinară a Consiliului Local Sibiu de astăzi. Ghidul este disponibil pentru consultare pe sibiu.ro: https://cultura.sibiu.ro/agenda_sportiva.html