fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Judet

Primăria comunei Slimnic vrea înlocuirea coroanelor cu ajutor financiar pentru rudele celui decedat

Reprezentanții Primăriei Comunei Slimnic vor să le propună cetățenilor înlocuirea coroanelor de la înmormântare cu un ajutor financiar oferit familiei îndoliate

“Luând in considerare că există mai multe parohii sau comunități care au decis înlocuirea coroanelor de la înmormântare cu un ajutor financiar oferit familiei îndoliate, se pune în discuție dacă este oportun ca și în comuna Slimnic să propunem cu începere din 2022, obiceiul înlocuirii coroanelor cu un mic ajutor material.

În discuțiile care au avut loc s-a argumentat că există mai multe motive care să sprijine acest demers, că sunt bani arși, că nu ajută cu nimic familia îndoliată, nici sufletul decedatului, dar poate că cel mai solid argument este acela că aceste coroane după trei-patru săptămâni trebuie aprinse la groapa de gunoi, iar dacă sunt și din plastic acestea emană un fum înecăcios prin care se poluează aerul pe care îl respirăm.

Eliminăm astfel si poluarea, care este un aspect foarte important. Sigur a fost emisă și părerea că această schimbare nu se poate face brusc, dar cu perseverență, probabil că în câțiva ani această schimbare se va generaliza. Bineînțeles pentru familie sau în onoarea răposatului poate fi dusă și o simplă floare, nu e neapărată nevoie o coroană.

Se înțelege că din partea celor mai apropiați vor fi aduse câteva coroane. Se supune la vot și cu o în unanimitate deplină consilierii celor două parohii sunt de accord cu această schimbare. Această modificare să se facă publică prin anunțuri în biserici, prin afișe și prin luări de poziții ale preoților la predicile de la inmormântări, în care sa se arate motivele pentru care propunem această modificare a înlocuirii coroanei cu ajutorul financiarul oferit direct familiei. În acest sens s-a propus realizarea unei cutii speciale pe care să fie scris textul

AJUTOR PENTRU FAMILIE,
cutie care să însoțească sicriul răposatului în cele două sau trei zile de priveghere creștinească.

Preot paroh Piț George Cosmin
Preot Paroh Mihăilescu Emilian
și consilierii parohiilor Slimnic 1 și Slimnic 2.

Să luăm seama și să schimbăm în bine lucruri care pot fi schimbate prin decizii înțelepte. Vă dorim spor la toate cele bune!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a administrației locale.

Etichete:

Recomandam sa citesti si