Președintele USR Copșa Mică va candida la Primărie din partea PSD
În plin sezon al transferurilor preelectorale, PSD Sibiu punctează din nou. Un nou membru al USR a urcat în barca social-democraţilor, în speranța că va ajunge primar. Și nu este un membru de rând, ci însuși președintele organizației din Copșa Mică.
”Am decis să mă alătur echipei PSD Sibiu, pentru a câștiga Primăria Copșa Mică. Sunt un om cu gândire social-democrată, care își stabilește întotdeauna ca și prioritate oamenii. În luarea deciziei mele, a contat și conducerea județeană a PSD Sibiu, oameni tineri, cu viziune, care doresc să susțină proiectul meu de a face din localitatea Copșa Mică un oraș modern, așa cum ne dorim cu toții”, explică Màtèfi Rezsõ, pe pagina de facebook a liderului județean al PSD Sibiu, Bogdan Trif.
Màtèfi Rezsõ este al patrulea jucător-vedetă transferat de la USR în lotul PSD, după senatorul Claudiu Mureșan, primarul și viceprimarul din Micăsasa. Pare că efectivul de cadre al PSD este deficitar la capitolul oameni cu potențial mare de a fi aleși. ”Mă bucur că Eci, așa cum este cunoscut în orașul Copșa Mică, a decis să facă parte din echipa noastră. Este nevoie de un management performant la nivelul Primăriei Copșa Mică, oraș care a ratat, de-a lungul timpului, multe oportunități de finanțare a unor proiecte vitale pentru cetățeni”, afirmă deputatul Bogdan Trif.
Viitorul candidat PSD la Primăria Copșa Mică se bazează pe slaba prestație a primarului actual. Social-democrații promit modernizarea orașului. ”Nici la ora actuală nu există apă potabilă și rețea de canalizare în acest oraș. Înainte de toate, susținem și vom realiza, împreună, implementarea sistemului de apă-canal pentru că acesta este primul pas pentru dezvoltarea unei localități. De asemenea, nu există o zonă industrială puternică, majoritatea oamenilor făcând naveta pe distanțe lungi, pentru a ajunge la locul de muncă. Putem da foarte multe exemple de lipsuri în această localitate, dar cred că oamenii așteaptă soluții și își doresc o schimbare în bine. Doar împreună putem realiza aceste lucruri, pentru ca orașul Copșa Mică să devină o localitate modernă, europeană”, promite liderul PSD.