fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Cultură

Premieră expozițională la Galați – stampe japoneze Teatrul Kabuki

Aproximativ 100 de stampe japoneze, cu tema teatrul Kabuki, vor fi expuse, în premieră, la Galați, evenimentul urmând să fie vernisat sâmbătă la Teatrul Național de Operă și Operetă Nae Leonard din Galați.

Evenimentul este organizat la Galați cu sprijinul Muzeul Naţional Brukenthal, împreună cu avocatul colecţionar George Şerban în cadrul parteneriatului Axele culturale Brukenthal, colecții private, Ambasada Japoniei în România, Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu și Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos.

,,Din anii studenției am fost impresionat de arta japoneză. De atunci am câteva cataloage, însă primele stampe expuse le-am văzut după Revoluție când am început să ies din țară. M-a impresionat colecția de stampe japoneze a lui Monet, am luat catalogul și cred că atunci am decis să mă gândesc serios la propria mea colecție de stampe. Prezenta expoziție de la Galați exprimă dorința mea de a prezenta iubitorilor de artă o parte din stampele aflate în colecția mea, de această dată cu referire la Teatrul Kabuki, dar și un îndemn pentru colecționarii români de a-mi lua exemplu”, afirmă George Șerban.

Expoziţia de stampe japoneze cu tema teatrul Kabuki va putea fi văzută în perioada 15 octombrie 2022 – 15 aprilie 2023, în foaierul teatrului gălățean. ,,Această expoziţie s-a născut din dorinţa de a explora şi a prezenta iubitorilor de artă un episod fascinant al culturii japoneze: arta ukiyo-e. În cadrul expoziţiei vor fi expuse peste 100 de stampe japoneze realizate în perioada secolelor 17 -19, (perioada Edo și perioada Meiji), conţinând imagini ale actorilor şi scene de teatru kabuki. Invităm toţi vizitatorii la o incursiune în lumea fascinantă a gravurii, la o călătorie imaginară în Țara Soarelui răsare, familiarizându-se cu un univers artistic de mare originalitate”, a declarat curatorul expoziţiei, Alexandru Constantin Chituţă.

Apariţia ukiyo-e este strâns legată de climatul politic, social şi economic din epoca Edo (1603-1868), perioadă în care, în ciuda izolaţionismului adoptat, Japonia s-a bucurat de o creştere economică susţinută. Dezvoltarea comerţului a condus la formarea unei noi burghezii ai cărei principali membri erau artizanii şi negustorii, cunoscuţi sub denumirea de chonin. Deşi importanţa lor pe plan economic este incontestabilă, ierarhia socială a epocii Edo i-a împiedicat pe aceştia să acceadă la puterea politică. De aceea, noua clasă mijlocie s-a afirmat prin crearea unei noi identităţi sociale. Una dintre particularităţile stilului de viaţă promovat de burghezia Edo este teatrul kabuki. Piesele erau inspirate din legende istorice sau din viaţa de zi cu zi, piesele de teatru aveau în comun o serie de motive şi tematici. Tema unei piese nu reprezenta, însă, punctul central de interes în gravuri. Acestea erau create cu scopul de a reda atmosfera piesei, o importanţă deosebită aveau costumele decorate generos şi personalităţile actorilor.

Expoziția a fost realizată în decursul timpului la Teatrul Național din București, Muzeul Național Brukenthal, Muzeul Orașului Oradea și Castelul Cantacuzino din Bușteni.

Etichete:

Recomandam sa citesti si