INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Sănătate Social

Polițiștii sibieni, din nou alături de Campania „Donează sânge, salvează o viață!”

La sfârșitul săptămânii trecute, mai mulți angajați ai Inspectoratului Poliție Județean Sibiu au donat sânge în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” desfășurată de Patriarhia Română și implementată în Arhiepiscopia Sibiului prin Departamentul de asistență socială al eparhiei. Polițiștii sibieni au dorit să ofere un exemplu în această perioadă dificilă în care stocurile de sânge de la Centrul de Transfuzie Sanguină din Sibiu sunt limitate, iar nevoia de sânge în unitățile medicale sibiene este ridicată.

„Le mulțumim reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu pentru că sunt din nou alături de noi în această campanie și au făcut acest gest umanitar pentru semenii aflați în suferință. Sperăm că exemplu lor va fi urmat și de alți oameni din Sibiu pentru ca stocurile de sânge din spitale să facă față nevoilor mari, iar cei aflați în suferință să primească ajutorul atât de necesar în momente grele”, ne-a spus Marius Talmațchi, inspector social în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului.

Campania „Donează sânge, salvează o viață!” se află la cea de-a 6-a ediție în Arhiepiscopia Sibiului, până în prezent participând aproximativ 3000 de donatori.

Foto: arhivă

Etichete:

Recomandam sa citesti si