fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Uncategorized

Polisano Clinici în 2016

Polisano Clinici, primul grup integrat în domeniul medical privat din România, estimează pentru 2016 o creștere a cifrei de afaceri cu aproximativ 10% și a profitului operațional cu 30%.

Anul acesta compania a înregistrat o creștere cu peste 20% a numărului de abonați, în timp ce parteneriatele încheiate cu centre medicale din țară și din străinătate au dus la o creștere cu peste 30% a EBITDA, ritmul de dezvoltare urmând să fie susținut și anul viitor. Astfel, grupul își consolidează în 2016 poziția ca fiind unul dintre principalii jucători de pe piața medicală. Cel mai amplu proiect de investiții demarat de Polisano în 2016 este dezvoltarea unei săli de operații hibride, unice în România, în urma unei investiții de 2 milioane de euro. Printre cele mai importante realizări ale companiei în acest an se numără investiții de peste jumătate de milion de euro în dotări medicale. Polisano Clinici a investit în 2016 peste jumătate de milion de euro în dotări și aparatură în cele două spitale din Sibiu, ajungând la un total al activelor de 335 milioane Euro. Printre noutățile terapeutice oferite se numără tratamentul prin ERCP pentru pacienții cu patologia căilor biliare și ureteroscopia flexibilă, pentru tratamentul endoscopic al calculilor renali/ureterali pentru care se practică litotriția LASER. De asemenea, Polisano Clinici a inițiat în acest an cel mai important proiect de investiții al grupului – realizarea unei săli de operații hibride, unice în România, care va permite efectuarea unor intervenții multidisciplinare, complexe, din sfera chirurgiei cardiovasculare și a neurochirurgiei. Sala hibridă va fi finalizată în 2017, la Spitalul Polisano din Sibiu și va deservi pacienții din întreaga regiune centrală a țării. Valoarea acestei investiții se ridică la aproximativ 2 milioane de euro. “Acest proiect se înscrie în viziunea Polisano Clinici de a investi constant în cercetare și inovație. Spitalul Polisano din Sibiu reprezintă o investiție de peste 30 de milioane de euro și este unul din cele mai profitabile spitale private din România. Viitoarea sală hibridă este pasul final pentru deschiderea unui centru de tratare a infarctului miocardic acut în Sibiu, însă tipurile de intervenții multidisciplinare care vor fi realizate aici sunt aliniate ultimelor standarde internaționale și reprezintă un câștig pentru toți pacienții din România”, a declarat dr. Ovidiu Gligor, managerul spitalului Polisano.

Intervenții de o complexitate deosebită

Printre cele mai complexe intervenții realizate anul acesta se numără:

  • un procedeu endovascular revoluționar, realizat în premieră mondială, pentru tratarea unui pacient în vârstă de 59 de ani, diagnosticat cu o disecție aortică complexă de tip B. Intervenția a fost realizată de Echipa Inimii, condusă de dr. Victor Costache si a fost asistată de dr. Sherif A.H Sultan, președintele Societății Internaționale de Chirurgie Endovasculară.
  • o intervenție de tip Awake Brain Surgery, la o tânără cu crize de epilepsie și diagnosticată cu o tumoră cerebrală situată lângă centrul vorbirii. Intervenția a avut loc cu pacienta trează, aceasta comunicând permanent cu psihologul în timpul rezecției tumorale, astfel încât echipa de neurochirurgi, condusă de dr. Claudiu Matei, șeful Secției de Neurochirurgie, să poată proteja zonele cerebrale implicate în limbaj.

 

  • o intervenție chirurgicală minim invazivă pentru tratamentul disecției de aortă, la care a asistat dr. Rodney White, directorul departamentului de Chirurgie Vasculară din cadrul Universitatii California, SUA. Profesor al universității clasate pe locul zece la nivel mondial, dr.White a venit să învețe această tehnică care urmează să fie introdusă, în 2017, și în SUA.

 

  • o intervenție minim invazivă folosind pentru prima dată în România sistemul 3D Memo Record Livanova– ultima generație de dispozitive pentru reconstrucția tridimensională a valvei mitrale. Intervenția a fost efectuată unui pacient în vârstă de 47 de ani, diagnosticat cu o afecțiune cardiovasculară severă.

 

 

“La Spitalul European Polisano ne angajăm să oferim în permanență cele mai inovatoare și sigure alternative terapeutice la chirurgia clasică. Trăim într-o societate contra cronometru și este natural ca și chirurgia să se dezvolte într-o direcție care să permită spitalizări mai scurte, cu recuperare extrem de rapidă, mai ușor tolerată de pacienți – chirurgia minim invazivă, care a devenit un standard, atunci când este, bineînțeles, posibilă. În ceea ce privește afecțiunile cardiace cu indicație de tratament chirurgical, mai mult de jumătate dintre pacienți ar putea fi operați prin procedee minim invazive, lucru care nu se întâmplă însă în practică, în țară, fie pentru că mult prea puțini chirurgi sunt familiarizați cu aceste tehnici, fie din lipsa dotărilor corespunzătoare unor astfel de intervenții. În Spitalul Polisano, abordul minim invaziv este preferat inclusiv în chirurgia oncologică, endocrină sau a peretelui abdominal”, explică dr. Victor Costache, șeful Secției de Chirurgie Cardiovasculară și Toracică și directorul medical al Spitalului Polisano din Sibiu.

 

Maternitatea Polisano, desemnată „Spital Prieten al Copilului”

Maternitatea Polisano a primit anul acesta titulatura de ‘Spital Prieten al Copilului’, din partea UNICEF România și a Ministerului Sănătății, ca o confirmare a eforturilor susţinute în promovarea şi încurajarea alăptării la sân.

 

Dezvoltarea echipei și a ofertei de servicii medicale

Anul 2016 a însemnat diversificarea ofertei medicale pentru clienții corporate, fapt care a dus la o creștere cu peste 20% a numărului de abonați. In portofoliul companiei au intrat pachete de servicii medicale noi, precum One Day Check-Up, care cuprinde toate investigațiile, analizele și consultațiile necesare pentru o evaluare completă a stării de sănătate, realizate într-o singură zi. De asemenea, Polisano Clinici a încheiat parteneriate strategice cu centre medicale din țară, care au permis extinderea în zone geografice noi, precum Mediaș și Craiova, dar și cu centre din străinătate, precum Austria, în specialitatea obstetrică-ginecologie sau SUA, în domeniul chirurgiei cardiovasculare.

 

Echipa medicală, atât din Sibiu, cât și din București s-a lărgit cu profesioniști de renume național, printre care dr. Mugurel Bosînceanu, medic primar chirurgie toracică, cu experiență acumulată în Toulouse, Franța și dr. Titus Cvasciuc, întors după doi ani petrecuți la Spitalul Universitar din Leeds, Marea Britanie și care oferă servicii de chirurgie endocrină de tiroidă, cancer tiroidian incipient și avansat, paratiroidă și glande suprarenale.

 

Investiții în proiecte educaționale

Prin colaborarea cu mediul academic, Clinica Polisano a fost premiată ca cel mai activ partener de practică din sfera privată în cadrul proiectului POSDRU: „Laboratorul Antreprenorial Universitar – Progres prin Inovare şi Practică”, derulat în colaborare cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

 

Spitalul Polisano a organizat împreună cu ULBS Sibiu și a găzduit mai multe evenimente de  informare și educație pentru comunitatea locală, dar și congrese naționale științifice, cu participare internațională, care au fost creditate de Colegiul Medicilor din România (“Noi tendinţe şi abordări în managementul afecţiunilor cardiovasculare”, “Valve Surgery of the 21st Century–Catheter or Minimal Invasive?”, “Neurochirurgia Mileniului 3”). La acestea se adaugă proiectul Școlii Internaționale de Vară Saving Hearts, primul program de acest fel din România, derulat în parteneriat cu Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Lund, Suedia și institutul de cercetare Western Vascular Institute, Irlanda.

Etichete: