fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Medias

Podul peste pârâul Moşna a fost finalizat

Lucrările de reabilitare a  Podului peste pârâul Moşna au fost finalizate cu 4 luni mai devreme, termenul prevăzut iniţial fiind  27 decembrie 2014. 
 Aceste lucrări au constat în consolidarea infrastructurii şi suprastructurii podului. Infrastructura podului a fost realizată din culee riglă fundate pe piloţi foraţi de diametrul 1080 mm şi lungime de 20 metri, acestea realizându-se în spatele celor existente. Suprastructura este alcătuită din 9 grinzi din beton prefabricat, precomprimat, cu lungimea de 12 metri, peste care s-a realizat o placă de suprabeton. Suprastructura asigură o parte carosabilă cu lăţimea de 3,5 metri, pe acest tronson fiind doar un singur fir de circulaţie, şi un trotuar pentru circulaţia pietonală cu lăţimea de 1 metru. De asemenea, au fost executate lucrări la albie, în amonte de şi sub pod.

Albia s-a pereat pe o lungime 50 metri liniari. Lucrările au constat şi în racordarea sistemului rutier la pod.Valoarea investițiilor de modernizare a Podului peste pârâul Moşna este de 1.100.000 lei, lucrarea având o garanţie de 5 ani.

 

Etichete: