fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Politica

PDL Sibiu a votat în unanimitate pentru fuziunea cu PNL

Președintele PDL Sibiu, Raluca Turcan, a anunțat vineri în cadrul unei conferințe de presă că democrat-liberalii sibieni s-au pronunțat în unanimitate pentru fuziunea cu PNL.
”Oamenii au votat pentru o idee politică puternică, menită să dea o șansă reală Dreptei în competiția cu un partid, PSD, care vrea să ocupe toate institutiile statului și toate resursele economice‎, să controleze România. Unificarea dreptei este o nevoie acută pentru România și votul de la Sibiu arată că baza partidului rezoneaza în totalitate cu Vasile Blaga și cu Klaus Johannis. Suntem pe punctul de a reuși ce nu au reușit Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu”, a declarat Raluca Turcan.

Deputatul PDL l-a atacat pe Emil Boc, despre care a spus că ”dacă i-ar fi permis legea, ar fi fost cu arme și bagaje la mișcarea populară”. Toți cei care acum plâng în spațiul public după PDL au încercat să rupă și să distrugă PDL. Emil Boc, dacă i-ar fi permis legea, ar fi fost cu arme și bagaje la mișcarea populară, fărămițând dreapta, neinteresându-l ce cred membrii PDL. Traian Băsescu trebuie să înceteze să mai atace PDL pentru că îi face involuntar jocurile lui Ponta. Nicio persoană care a încercat să slăbească sau să rupă PDL nu are acum dreptul să plângă pe umerii membrilor noștri. Ei au resimțit cel mai acut toate atacurile și jocurile făcute pentru a obține controlul partidului”, a declarat deputatul sibian, Raluca Turcan.

Etichete:

Recomandam sa citesti si