fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Timp Liber

Patru zile de distracție bavareză la CibinFEST 2018

Atmosfera bavareză revine în Piața Mare între 20 și 23 septembrie, la CibinFEST 2018. Va fi montat cortul gigant de 2400m2, în jurul căruia va fi amenajat un târg de toamnă și un mic parc de distracții pentru copii.

Fanii CibinFEST vor avea parte în fiecare seară de concerte susținute de formația austriacă Die Dorfer, care va încinge atmosfera așa cum doar o formație de Oktoberfest poate să o facă. “Ediția din acest a CibinFEST se defășoară sub o formulă diferită – cu o perioadă mai scurtă și fără parcul de distracții extreme, dar păstrând atmosfera pentru care vizitatorii fideli revin an de an. Calendarul de evenimente din acest an al Sibiului nu a permis desfășurarea evenimentului în formula completă, de 11 zile, urmând ca de anul viitor să revenim la perioada tradițională. Cu această ocazie am decis să păstrăm anul acesta doar principalele elemente care definesc experiența CibinFEST – cortul, berea, muzica și târgul de toamnă.”Gastronomia este un element de bază la CibinFEST și îi acordăm o atenție deosebită, așa că deja renumita echipă Szigeti Grill va asigura experiența culinară din cort. Ciolanele imense la grătar, cârnații delicioși și murăturile delicioase vor fi din nou în prim plan. De asemenea, renumita rulotă Bătrânu’ Sas va fi amplasată în exteriorul cortului, pentru cei care caută o alternativă sau se află în plimbare. Accesul este gratuit. CibinFEST este un eveniment organizat de Asociația Events For Tourism în parteneriat cu A1 Events, eveniment inclus pe Agenda Culturală a Municipiului Sibiu, partenerul principal al evenimentului fiind producătorul de bere Timișoreana și Reken, furnizorul celui mai mare cort montat vreodată în Piața Mare.

Mai multe informații pe site-ul www.cibinfest.ro sau facebook.com/cibinfest

Etichete:

Recomandam sa citesti si