Foto | Paştele saşilor din Transilvania de odinioară, surprins în imaginile de arhivă ale Muzeului ASTRA

Muzeul Astra a postat pe pagina de Facebook câteva poze din arhivă care au în prin plan obiceiurile de Paşte ale saşilor din Transilvania de odinioară.
„Duminica Paştelui începea la ora 6 dimineaţa când fanfara satului vestea Învierea Mântuitorului. Urma liturghia de dimineaţă ce se încheia cu ritualul de sfinţire a ouălor, a mâncării şi a vinului. Fiecare participant la slujbă îşi dăruia reciproc câte un ou pe care îl ducea acasă. În unele sate se practica obiceiul ca preotul să fie condus la biserică de fanfara satului, iar după terminarea slujbei era dus pe umeri, de către doi flăcăi acasă, ca semn de mare cinste pe care întreaga comunitate i-o purta. La ora 12 avea loc cea de-a doua slujbă considerată a fi cea mai frumoasă şi frecventată din tot anul bisericesc. Mersul la biserică se făcea în alai, bărbaţii purtau cojoacele frumos brodate, iar femeile se îmbrăcau în portul fastuos de sărbătoare. După terminarea slujbei, se donau bani, lumânări şi diferite textile pentru împodobirea bisericii. Copiii primeau, din partea mamelor de vecinătate, câte un ou şi o turtă dulce în formă de iepuraş sau inimioară. Momentul cel mai aşteptat pentru copiii era acela de căutare în grădină a ouălor vopsite şi dulciurile pe care Iepuraşul de Paște le-a ascuns pentru ei. După – amiaza, tot satul se aduna în jurul bisericii unde fanfara intona diferite melodii îndrăgite, ocazie cu care naşele dăruiau finilor ouă şi bani.”