O zi printre refugiaţi şi voluntari, la vama din Sighetu Marmaţiei
Plecaţi din calea războiului care le nimiceşte ţara, sute de mii de ucraineni au ajuns în România prin mai multe puncte vamale, unde primesc ajutorul de care au nevoie mai mult ca oricând: hrană, îmbrăcăminte, produse de igienă, cazare, transport spre oraşe din ţară sau spre străinătate. Toate sunt oferite de românii cu inimă mare, solidari cu familiile ucrainene greu încercate.
„Război nedrept”. Aşa s-a scris pe o pancartă în culorile drapelului ucrainean, aşezată la punctul de trecere a frontierei din Sighetu Marmaţiei. Este înconjurată de flori şi lumânări, puse acolo în memoria victimelor căzute la doar câteva sute de kilometri de ţara noastră. Au fost aşezate acolo şi jucării pentru a ne aminti că niciun copil din această lume nu trebuie să-şi piardă viaţa sau să sufere în vreun fel din cauza vreunui război. Iar în acest război deja au murit foarte mulţi copii…
În ziua în care am stat la punctul de trecere a frontierei de la Sighetu Marmaţiei am văzut venind foarte mulţi copii ucraineni aduşi de mamele lor, de bunici, de rude, apropiaţi sau de cunoscuţi. După cum ne-au spus reprezentanţii unor ong-uri implicate în ajutorarea refugiaţilor ucraineni care ajung la Sighetu Marmaţiei, au fost sute de copii veniţi fără părinţii lor, fără acte, cu foarte puţine lucruri. Sunt mulţi copii ajunşi cu jucării în mâini, obosiţi de atâta drum, purtând un dor sfâşietor în suflet după taţii lor rămaşi să lupte pentru a-şi apăra ţara, speriaţi de ororile aduse de război. Au călătorit zile întregi, cu mari riscuri, uneori în condiţii precare, ca să ajungă în România. Au fost, în unele zile, cozi de maşini de câţiva kilometri în apropiere de Sighetu Marmaţiei. Mulţi ucraineni şi-au abandonat maşinile departe de graniţă. Sunt mii de mame care parcurg distanţe foarte mari pe jos, cu micuţii lor în braţe, în frig, fără prea multă hrană sau apă. O tânără refugiată a ajuns aici cu bebeluşul ei de doar şapte zile, impresionând toţi voluntarii prin curajul ei.
Săraci, bogaţi, toţi fug de război
Nimeni nu poate şti ce simt refugiaţii şi, cu siguranţă, nimeni nu-şi doreşte să trăiască dramele lor. Te mişcă suferinţa din sufletele lor, lacrimile de pe obraz, tristeţea din ochi, oftatul când privesc spre patria lor. Am văzut, însă, şi zâmbete firave aduse pe chipurile lor de voluntarii care îi întâmpină la Sighetu Marmaţiei, oferindu-le celor mici o jucărie şi ceva dulce, dar şi hrană sau îmbrăcăminte mai călduroasă în aceste zile friguroase pentru toţi care au nevoie. Mulţi dintre cei ajunşi acolo n-au avut timp să-şi ia cu ei prea multe. Alţii au avut norocul de a reuşi să ajungă cu maşina până la graniţă, să pună ceva lucruri în portbagaj, sau ceva bani în portofel, astfel încât, odată ajunşi în România, să poată dormi la un hotel, să-şi cumpere mâncare şi să meargă mai departe, în alte ţări ale Europei unde-i aşteaptă rudele sau prietenii. Unii nu acceptă, poate din mândrie, poate din orgoliu, ajutorul pregătit de români. Nu opresc maşina, nici măcar nu privesc spre voluntari. Alţii opresc în restaurantul din apropierea vămii pentru a mânca şi aşteaptă să-şi continue drumul.
Au trecut graniţa, însă, mulţi oameni care au mare nevoie de ajutor. Sunt mulţi care au rămas în Sighetu Marmaţiei şi îşi caută o locuinţă şi un loc de muncă. Foarte mulţi sunt duşi spre locuri de cazare sau transport. Vin multe femei speriate, traumatizate şi neîncrezătoare. Nu pot înţelege cum românii le oferă ajutor gratits, fără să le ceară bani. Unora le este teamă să nu cadă pradă traficanţilor, sau să nu le fie luaţi copiii. Sunt copii care nu se pot opri din plâns.
Am înţeles că, indiferent de starea lor socială, ucrainenii poartă în inimi aceeaşi traumă şi, din acest motiv, primirea caldă de care au parte în România, dincolo de ajutorul material pus la dispoziţie de autorităţi sau donatori, este mai importantă decât orice.
„Muşuroi de furnici”
Reprezentanţii autorităţilor locale, voluntari de la UNICEF, de la Crucea Roşie, de la toate cultele religioase, la care se alătură zilnic oameni simpli, veniţi să ajute cum pot mai bine, sunt la Sighetu Marmaţiei zi şi noapte. Sunt oameni care şi-au pus maşinile la dispoziţie pentru a-i transporta pe ucraineni, companii care asigură hrană, transport, ajutoare, pensiuni care cazează gratuit. Toţi ne arată sufletul mare al românilor.
„Primii care s-au activat au fost reprezentanţii autorităţilor locale, oamenii Bisericii şi localnicii care au apărut în zonă oferind mâncare, transport în zonă gratuit, dar a fost un pic haotic totul, pentru că lipsea legătura dintre cei care oferă şi cei care au nevoie. Ne-am activat apoi toţi voluntarii, am creat liste cu cei care oferă cazare, transport, donaţii, am amenajat locuri acoperite pentru a oferi mâncare şi apoi au început să apară toate celelalte: autocare pentru transport, cazare la mănăstiri, pensiuni sau case. Toată lumea lucrează de parcă ar fi aici un muşuroi de furnici”, ne-a spus unul dintre primii voluntari ajunşi la Sighetu Marmaţiei, Lucian Tokacs.
„Suntem în siguranţă aici”
Am reuşit să stăm de vorbă şi cu câţiva refugiaţi. Printre lacrimi, ne-au povestit cu greu dezastrul din Ucraina. Olena a venit din zona Kievului, împreună cu fiul ei Vladimir şi au fost cazaţi la o mănăstire din Maramureş până să plece în Germania.
„Am plecat a doua zi după începerea războiului şi am stat câteva zile la nişte rude din apropierea graniţei cu România. În fiecare zi sper că totul se va termina şi vom putea să ne întoarcem acasă. Am plecat de acolo pentru copil, dar şi pentru soţul meu, pentru că îl linişteşte foarte mult să ştie că suntem în siguranţă aici. Vorbesc zilnic la telefon cu el. Părinţii mei au rămas şi ei în Kiev şi sunt îngrijorată pentru ei. Vom merge la nişte prieteni în Germania”, ne-a mărturisit Olena.
Ciprian este un român din satul ucrainean Slatina care studiază în România. A reuşit să plece la timp şi să ajungă la Sighetu Marmaţiei, de unde nu a mai plecat. Simte că trebuie să ajute refugiaţii şi voluntarii. Aduce un ajutor foarte bine-venit prin traduceri în şi din limba ucraineană.
„Ucrainenii şi-au schimbat părerea despre români. Nu ştiu cum să exprim în cuvinte ceea ce fac românii pentru ucraineni. Am văzut oameni ieşind la poartă şi oferind gratuit cazare unor oameni pe care nu i-au cunoscut niciodată şi nici nu le cunosc limba”, ne-a spus Ciprian.
Aproximativ 2000 de persoane au trecut în fiecare zi din Ucraina în România pe la Sighetu Marmaţiei, majoritatea fiind refugiaţi ucraineni, dar în ultimele zile numărul lor a început să scadă. Voluntarii sunt pregătiţi în continuare să-i primească pe cei care vin de dincolo de Tisa. Toţi, însă, se aşteaptă ca greul de acum să înceapă. Sunt îngrijoraţi de soarta celor care vor ajunge de acum înainte, oameni grav afectaţi de aceste săptămâni cumplite de bombardamente, când au rămas fără locuinţe, fără bunuri, fără hrană şi apă.
