O primă întâlnire între președintele Asociației Administratorilor de Piețe din România și Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Asociația Administratorilor de Piețe din România a apelat la reprezentații ministerului agriculturii în speranța obținerii unui sprijin pentru identificarea unor surse de venit pentru modernizarea piețelor agroalimentare din România și completarea codului CAEN pentru a putea accesa fonduri europene nerambursabile. Cu acest prilej, Teodor Ioan Birț (președintele Asociației Administratorilor de Piețe din România) a participat joi, 17 februarie, la o întâlnire cu Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu. Președintele AAPR a asigurat că în toate piețele agroalimemtare din țară există spații de vânzare suficiente, indiferent de sezon, pentru producătorii agricoli.
Pentru ca piețele să funcționeze, să se dezvolte, să se modernizeze, să deservească, să respecte tradiția și să mențină importanța lor atât față de producătorul agricol cât și față de consumator/cetățeanul local, acestea au nevoie de sprijin și din partea autorităților centrale. Pieţele agroalimentare oferă în acest moment cele mai accesibile platforme de comercializare a produselor agroalimentare provenite de la producătorii mici şi mijlocii, familii şi asociaţii familiale din mediul rural. Piețele agroalimentare permanente din România reprezintă tradiția noastră și trebuie păstrată. Având în vedere că în ultimii ani tot mai puțini producători vin la piață, în cadrul întâlnirii de ieri s-a discutat despre posibilele facilități pe care administrația piețelor să o poată acorda cooperativelor agricole pentru a determina producătorul agricol să se asocieze și să își comercializeze marfa în piețe. S-a considerat că doar așa în viitor producătorul va avea siguranța că producția lui va fi comercializată, iar consumatorul că va consuma produse românești, de cea mai bună calitate.
Reducerea tarifului cu 50% pentru închirierea meselor/tarabelor către reprezentanții cooperativelor, a fost o primă idee, aceasta urmând să fie analizată de către specialiști. Administratorii de piețe sunt primii interesați ca producătorii agricoli să comercializeze în piețe produsele obținute în gospodăria proprie. Principalul atu al piețelor îl reprezintă calitatea și prospețimea produselor ce se comercializează în ele.
Verificarea legalității eliberării de către primăriile din comune a atestatului de producător și a carnetului de comercializare a fost un alt subiect important dezbătut în cadrul ședinței de ieri. Reprezentanții ministerului ne-au asigurat că vor intensifica controalele în teritoriu.
Președintele AAPR a asigurat reprezentații ministerului agriculturii că va sprijinii toate acțiunile ministerului care au ca scop promovarea producătorului agricol, produsului românesc și a piețele agroalimentare din țară. La rândul său, Ministrul Agriculturii, ne-a asigurat de tot sprijinul și colaborarea în găsirea celor mai bune soluții, inclusiv prin introducerea piețelor agroalimentare din România în aplicația CPAC (Catalogul Produselor Alimentare Certificate).
Sursă foto: www.madr.ro