fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Sănătate

O nouă clădire a Spitalului de Psihiatrie din Sibiu va fi modernizată

ambulatoriu integrat spitalul de psihiatrie

Au început lucrările pentru extinderea şi modernizarea unei clădiri din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” din Sibiu, anunţă Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu într-un comunicat de presă. Instituţia a emis luni, 18 aprilie, ordinul de începere a lucrărilor la clădirea în care funcționa Camera de Gardă a spitalului menţionat, în vederea relocării ambulatoriului, precum și a laboratorului de analize. Conform informaţiilor oferite de CJ Sibiu, acum este în desfăşurare demolarea acoperișului și a pereților interiori ai clădirii.
Pentru a organiza șantierul și a începe lucrările de  modernizare și extindere a clădirii, managementul spitalului a relocat activitatea Camerei de Gardă la parterul secției V din cadrul spitalului. Conform proiectului, actuala clădire va fi demolată parțial, păstrându-se o parte  din corpul existent. Noua structură construită va avea demisol, parter, etaj și mansardă. De asemenea, vor fi executate lucrări pentru eficientizare termică, vor fi montate instalații sanitare, termice, electrice, de ventilație, de apă – canal și vor fi realizate finisaje interioare. După terminarea lucrărilor, clădirea va fi dotată cu echipamente medicale și aparatură, se mai spune în comunicat.
Investiția este realizată în cadrul proiectului „Investiții în infrastructura existentă a Spitalului de Psihiatrie Gheorghe Preda din Sibiu în vederea relocării ambulatoriului de specialitate adulți”, iar lucrările vor fi executate de către firma SC NV CONST SRL, în termen de 13 luni de la data emiterii ordinului de începere. Valoarea lucrărilor de execuție se ridică la suma de 5.853.000 lei fără TVA.

Pentru funcționarea ambulatoriului integrat pentru adulți și copii și a laboratorului de analize, spațiul va fi amenajat astfel:

  • nouă cabinete medicale pentru specialitățile psihiatrie, neurologie, endocrinologie, interne
  • cinci cabinete pentru psihologie, imagistică (ECO Doppler general și carotidian, EEG, EMG)
  • un laborator de analize cu două camere de recoltare
  • trei săli de așteptare (una pe fiecare nivel)
  • 16 grupuri sanitare (4 pe fiecare nivel pentru personal și pacienți)
  • două oficii registrator
  • trei săli de tratament
  • două vestiare pentru personal (femei/bărbați)
  • oficiu pentru personal și sală ședință
  • Anexe- magazii depozitare materiale igienico – sanitare și consumabile medicale, spații tehnice
  • Lift

 Investiția este realizată cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, iar valoarea totală a proiectului este de 10.697.778,24 lei cu TVA din care cea mai mare parte este alocată lucrărilor de extindere și modernizare. Totodată,  sunt cuprinse și cheltuieli pentru dotarea cu echipamente medicale și aparatură.

Etichete: