fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Judet

O lumânare uitată aprinsă a provocat un incendiu pe strada Iazului

O lumânare uitată aprinsă a provocat un incendiu pe strada Iazului

Un apartament situat la etajul III al unui bloc din municipiul Sibiu, strada Iazului a fost în pericol din cauza unei lumânări aprinse lăsată nesupravegheată pe balcon. În urmă cu puțin timp, pompierii militari ai Detașamentului Sibiu au fost sesizați cu privire la degajarea de fum gros din balconul unui apartament din municipiul Sibiu, str. Iazului.

În cel mai scurt timp la fața locului s-au mobilizat 3 autospeciale de stingere cu apă și dintre care 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțime precum și 1 echipaj SMURD. La fața locului s-a intervenit prompt pentru stingerea incendiului ce se manifesta la un obiect de mobilier din balconul (deschis) a unui cetățean. Acesta a așezat lumânarea aprinsă pe mobilier iar aceasta s-a răsturnat din cauza vântului.

*Măsuri de prevenire*

În acest context salvatorii sibieni vin în sprijinul cetățenilor cu următoarele măsuri de prevenire și apărare împotriva incendiilor în timpul utilizării lumânărilor.

-Asiguraţi-vă că lumânarea sau candela stă vertical şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau, în cazul lumânărilor, să lase să cadă picături de ceară fierbinte.

-Nu lăsaţi lumânările sau candelele aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră.

-Amplasaţi întotdeauna lumânările sau candelele pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură. Vasele metalice în care sunt fixate lumânările sau candelele pot topi suprafeţele din material plastic pe care sunt aşezate.

-Nu vă aplecaţi asupra lumânărilor sau candelelor – s-ar putea să vă ia foc părul sau hainele.

-Nu amplasaţi lumânările sau candelele aprinse foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare).

-Aveţi grijă să nu amplasaţi lumânările sau candelele aprinse în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii.

Etichete: