fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Judet

O femeie și-a pierdut viața într-un incendiu, izbucnit într-o casă de locuit în localitatea Laslea

Ca urmare a unui apel venit pe numărul de urgență 112, care anunța izbucnirea unui incendiu în localitatea Laslea, pompieri militari și membrii SVSU Laslea s-au mobilizat de urgență pentru localizarea și lichidarea incendiului.
La fața locului au ajuns prompt două autospeciale de stingere din cadrul Punctului de lucru Dumbrăveni, o autospecială de stingere și un echipaj SMURD din cadru ISU Mureș, precum și un echipaj SAJ Mediaș.

La sosirea forțelor, membrii SVSU Laslea acționau pentru localizarea incendiului, care se manifesta generalizat la două încăperi ale casei: bucătăria și o cameră.

Forțele alocate au lichidat incendiul în limitele găsite. În bucătăria casei, a fost găsită o persoană de sex feminin, de aproximativ 78 de ani, carbonizată.

În urma incendiului au ars două încăperi ale casei, pe o suprafață de aproximativ 30 mp, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic provocat de utilizarea unei substanțe combustibile pentru aprinderea focului în sobă.

Măsuri de prevenire
Reamintim cetățenilor că astfel de evenimente pot fi evitate, respectând următoarele reguli:

– Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
– Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
– Nu lăsați ușa sobei deschisă.
– Nu supraîncălziți soba.
– Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
– Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.
– Stingeți focul pe timpul nopții.
– Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

Etichete:

Recomandam sa citesti si