fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Sănătate

Noul manager al SCJU Sibiu, Florin Neag, a verificat Zona Roșie ATI Covid

Noul manager al SCJU Sibiu, Florin Neag, a verificat Zona Roșie ATI Covid

Noul manager al SCJU Sibiu, Florin Neag, alături de colegii săi din conducerea au verificat activitatea personalului medical din Zona Roșie ATI Covid a spitalului județean. Vizita a fost făcută și ca urmare a problemelor sesizate de Corpul de control al Ministerului Sănătăţii.

Vă redăm integral postarea lui Florn Neag:

Deși starea sănătății mele este una fragilă, iar sistemul meu imunitar are grave probleme datorită faptului că istoricul meu medical este de pacient hematologic cu recădere după 21 de ani, ieri mi-am luat inima în dinți și alături de colegi din conducerea spitalului am ales să verific fizic Zona Roșie ATI Covid.

Am luptat cu propriul instinct de apărare care mă îndemna să mă țin în siguranță, în zona de confort, departe de frontul deschis pe care personalul medical luptă, la acest moment, cu virusul ucigaș.

În această bătălie a siguranței vs responsabilitate a învins însă cea din urmă cu înțelegerea rolului atât de important al managerului spitalului, acela de a se asigura că pacientul din ATI are parte de cel mai bun tratament posibil. Așadar cu echipamentul de protecție funcțional și cu inima în dinți, am intrat.

Dotarea cu aparatură din ATI modular, modul în care colegii mei din secțiile verificate, medici și asistente au înțeles să se organizeze m-au convins încă odată că profesionalismul și responsabilitatea sunt la ele acasă în Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Prezența mea fizică pe frontul unde colegii mei duc cea mai cruntă bătălie cu acest virus pandemic – saloanele ATI Covid din SCJUS a fost una care m-a pus față în față cu oamenii a căror ultimă speranță se găsește aici. Privirile celor care erau conștienți m-au făcut să înțeleg că așteptările și speranțele lor se leagă de asistenta care vine la pat pentru a regla un monitor sau un senzor, de medicul care hotărăște momentele cheie și strategia abordării medicale punctuale pentru fiecare dintre ei. Aici în modularul ATI se duce bătălia pentru ultima redută, iar asta e valabil atât pentru pacienții care sunt încă conștienți dar și pentru cei anesteziați și aflați în diferite stadii și proceduri de intubare.

O liniște stranie întreruptă doar de suntele aparatelor care monitorizează starea pacienților și cuvintele puține de care personalul are nevoie pentru a se coordona, tronează în aceste saloane.

Curățenia, ordinea și buna organizare se simt de la primul pas pe care l-am facut aici în aceste saloane, care par, ireal, dintr-o altă lume.
Viziera și senzația de sufocare din costumele de protecție au început să facă parte din experiența zilnică a personalului care muncește aici. Oameni care știu ce fac, care cunosc proceduri și care acționează sigur și apăsat sub costumele de protecție, cu mănuși și viziere transpirate se deplasază de la un pat la altul. Ei sunt aliații noștrii, soldații binelui – angajații spitalului clinic județean de urgență Sibiu.

Din încercarea zilei de ieri, după sedimentarea trăirilor și a sentimentelor de care am avut parte, am rămas cu trei concluzii:

1. Populația nu trebuie să lase garda jos pentru că lupta cu acest virus încă se duce extrem de greu, iar pericolul de a pierde oameni dragi din jurul nostru este extrem de ridicat. Vaccinarea masivă a populației este singura metodă eficientă de a ne putea întoarce la normalitate.

2. Văzând dedicația, profesionalismul și aplecarea spre datorie a colegilor mei – personalul medical din Zona Rosie ATI Covid, am înțeles că încă mai există speranță, iar datoria asumată aduce cea mai mare satisfacție la sfârșitul zilei, iar pentru asta mulțumesc întregului personal al spitalului care înțelege greutatea misiunii pe care o avem.

3. În comunicarea publică se vorbește atât de puțin despre lucrurile minunate care se fac în spitalul nostru, despre încercarea uriașă pe care această instituție și personalul său de pe toate palierele, le-a avut în această perioadă critică, cu un rol esențial în acest război deschis cu virusul pandemic. În schimb de cele mai multe ori se prezintă punctual situații negative iar oamenii care ar putea înțelege gravitatea momentului aleg să se comporte incorect și altfel decât ar merita cu cea mai mare instituție spitalicească a județului Sibiu.

Dacă v-a plăcut articolul nostru vă invităm să ne citiți pe starsibian.ro

Etichete:

Recomandam sa citesti si

Leave a Comment