fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Editorial

Noi investiții în clădirile unităților de învățământ preuniversitar din Sibiu   

Pe ordinea de zi a Consiliului Local Sibiu sunt incluse două proiecte care se referă la noi investiții în clădirile unor unități de învățământ preuniversitar din Sibiu. Prin acestea se solicită aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru extinderea școlii nr. 4  și construcția unei săli de sport și respectiv modernizarea clădirii grădiniței nr. 29 pentru eficientizarea energetică. Următorul pas în aceste proiecte este identificarea surselor de finanțare din fonduri nerambursabile, contractarea proiectării și a execuției lucrărilor.

 

Extinderea școlii gimnaziale nr. 4 de pe strada Spartacus și construcția unei săli de sport.

 

“Pregătim extinderea de noi școli și licee, acolo unde spațiul ne permite. Scopul principal este eliminarea învățământului în două schimburi și crearea unor spații mai generoase pentru desfășurarea orelor. Școala nr. 4 este următoarea pe listă, iar in acest sens am parcurs prima etapă, cea de realizare a documentațiilor. Pe lângă extinderea cu un corp nou, vom construi aici o sală de sport bine dotată, în care elevii să își desfășoare cu plăcere orele de educație fizică.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

 

Investiția estimată la 16,25 milioane lei presupune:

 

  • Construcția unui nou corp de clădire cu subsol, parter și un etaj, cu o suprafață desfășurată de peste 870 de mp, în care se vor amenaja 8 săli de clasă pentru 240 de elevi, grupuri sanitare și alte spații conexe. Lucrările de construcție cuprind și amenajarea tuturor rețelelor de utilități, inclusiv cele de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu. Iluminatul va fi alcătuit din corpuri ecoeficiente. De asemenea, se vor instala panouri solare, o pompă de căldură, radiatoare și ventiloconvectoare
  • Construcția unei săli de sport cu o suprafață de 510 mp, cu pavaj special, vestiare și grupuri sanitare
  • Construcția unui corp de legătură între corpul nou și sala de sport
  • În exterior, pe o suprafață de 2.451 mp, se vor amenaja 4 culoare de alergare cu tartan, spații verzi în suprafață de 500 mp și se vor planta copaci și arbuști.

 

 

Reabilitarea grădiniței nr. 29 (str. Negoveanu), pentru o mai bună eficiență energetică și gestionarea inteligentă a energiei în clădire. Prin lucrările propuse prin investiția în valoare de 8 milioane de lei se dorește ca această clădire să ajungă la un consum de energie aproape 0. Lucrările vor include:

 

  • Termoizolarea soclului și fațadelor clădirii, a planșeului peste etaj și peste subsol
  • Înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie de aluminiu cu geam termopan
  • Instalarea unui sistem inteligent de management și monitorizare a consumului de utilități (Building Management System, cu senzori care să regleze cât mai eficient consumul
  • Crearea unui iluminat ecoeficient cu LED
  • Pregătirea apei calde cu ajutorul pompelor de căldură aer-apă
  • Încălzirea va fi asigurată cu ventiloconvectoare și radiatoare noi
  • Ventilarea spațiilor se va asigura prin unități de recuperare a căldurii și umidității
  • Instalarea a 36 de panouri solare care să asigure necesarul de energie, dotate cu baterii pentru stocare
  • Montarea unui sistem nou de captare a apei pluviale (burlane)
  • Realizarea de trotuare de gardă în jurul clădirii
  • Refacerea rampei de acces pentru accesul persoanelor cu dizabilități
  • Refacerea tuturor finisajelor interioare
  • Reamenajarea curților interioare, a acceselor și aleilor aparținând clădirii
Etichete:

Recomandam sa citesti si