fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Educatie Sibiu

Noaptea Europeană a Cercetătorilor, organizată pe timp de pandemie

Noaptea Europeană a Cercetătorilor, organizată pe timp de pandemie

Într-un an altfel pentru întreaga planetă, știința nu intră în izolare. Noaptea Cercetătorilor 2020 va avea loc pe data de 27 noiembrie. Ca și în edițiile precedente, Noaptea Cercetătorilor își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare. Prin Noaptea Cercetătorilor 2020, Sibiul se alătură pentru a șaptea oară celor peste 350 de centre științifice din întreaga Europă, în cadrul celui mai mare eveniment destinat științei și tehnologiei.

Pe data de 27 noiembrie 2020, publicul de toate vârstele este așteptat în spațiile destinate expunerii rezultatelor științifice din locaţiile facultăților Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, ale Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu și ale altor parteneri. Anul 2020 fiind un an în care se impun condiții speciale de organizare, o parte a activităților Nopții Cercetătorilor vor fi desfășurate și transmise și în mediul on-line, sub formă de filme cu tematică științifică, webinarii și transmisii livestream sau jocuri interactive.

Proiectul ”Noaptea Cercetătorilor 2020” se înscrie în linia de finanțare a Comisiei Europene prin Acțiunile Marie Skłodowska-Curie din cadrul Programului Orizont 2020 (Proiect H2020-MSCA-NIGHT-2020/ DoReMi-RO, GA no. 954638) și se află pe agenda evenimentelor culturale finanțate de Primăria Sibiu și Consiliul Local Sibiu și de Ministerul Educației și Cercetării. Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu continuă și în 2020 colaborarea cu redutabile centre universitare și instituții de cercetare din România în cadrul unui consorțiu de 15 parteneri care implementează Proiectul „Noaptea Europeană a Cercetătorilor, Doing Research at Midnight in ROmania”: Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, coordonator consorțiu, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea din București, Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Maritimă din Constanța, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației- Măgurele, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului- Măgurele, Institutul de Fizică Atomică- Măgurele, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor- Măgurele, Institutul de Științe Spațiale- Măgurele, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică- Măgurele, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”- Măgurele.

Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu adresează publicului sibian invitația de a promova împreună știința și cercetarea în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor 2020 – eveniment european de anvergură prin care toți vom învăța, într-o manieră non-formală, cum cercetarea și cercetătorii ne fac viața mai frumoasă. Vom arăta din nou că știința este minunată și poate fi descoperită în cele mai originale modalități. Criza cauzată de pandemia Covid-19 necesită flexibilitate în implementarea și derularea obiectivelor proiectului. Funcție de evoluția crizei, interacțiunea cu publicul va avea loc în conformitate cu prevederile legale  impuse de autoritățile europene, naționale sau locale. Activitățile cu o participare largă a publicului vor fi adaptate la măsurile de distanțare socială cu obligativitatea purtării măștilor de protecție în spațiile închise.

Etichete:

Recomandam sa citesti si