Mulți Ani Binecuvântați, părinte Simion Săsăujan!
Părintele Simion Săsăujan s-a născut în urmă cu 81 de ani, la data de 27 aprilie 1939, în județul Sibiu, comuna Chirpăr, satul Săsăuș. Cu această ocazie, redacția Star Sibian îi transmite Mulți Ani Binecuvântați!
Părintele Simion Săsăujan și-a început activitatea de preot în anul 1966, în parohia Mihăileni, unde a slujit timp de 5 ani, alți 20 de ani a fost preot în Agnita, iar de 29 de ani este preot în Sibiu, la biserica „Pogorârea Duhului Sfânt“ din Valea Aurie. Timp de 14 ani a fost și consilier mitropolitan, bisericesc și social, între 1990 și 2004. Părintele Săsăujan a înființat în anul 1995, sub patronajul Bisericii, „Asociația Sfântul Nicolae“, având ca scop ajutorarea copiilor și a bătrânilor aflați în dificultate. „Să oferim copiilor iubire”, „Sprijin și asistență pentru Copil și Familie”, „Servicii cu caracter primar și de suport pentru persoane vârstnice – «Masa pe roți»”, „Împreună pentru un zâmbet de copil” sunt o parte dintre proiectele desfășurate prin intermediul acestei asociații.
De asemenea, pe pagina de Facebook Biserica Albă a fost un mesaj la ceas aniversar pentru Părintele Simion Săsăujan.
LA MULȚI ANI, gânduri senine, multă sănătate și recunoștință aleasă din partea tuturor celor care, de-a lungul anilor, au fost încurajați și însoțiți pe drumul vieții lor, de părintele Simion.
Foto: Biserica Alba Facebook