fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Politica

Mișcări politice verzi din România și Nicu Ștefănuță, mesaj către europarlamentarii români: ”Susțineți legea UE privind refacerea naturii!” (C.P.)

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (grupul Verzilor/ALE) a inițiat, împreună cu lideri și reprezentanți ai mișcării verzi din România, o scrisoare deschisă către membrii români ai Parlamentului European prin care cere ca aceștia să voteze, pe 12 iulie, în favoarea Legii Uniunii Europene privind restaurarea naturii.

Suntem îngrijorați de campania negativă lansată împotriva Legii UE privind refacerea naturii, campanie bazată pe minciuni și alarmism. Este descurajator să asistăm la dorința unor politicieni de a risca viitorul nostru colectiv în favoarea unei campanii electorale ieftine, menită să se plieze pe dorințele extremei drepte”, declară Nicu Ștefănuță.

Ce prevede legea privind restaurarea naturii și de ce este importantă pentru România?

  • Orașele din România au nevoie de mai multe spații verzi pentru un aer mai curat. Prin această lege se solicită menținerea unei suprafețe nete de spații verzi urbane până în 2030, împreună cu o creștere de 3% a suprafeței totale acoperite de spații verzi urbane până în 2040 și o creștere de 5% până în 2050.

  • De la păduri la câmpii și pajiști, natura degradată a României trebuie restaurată. Legea setează ca obiectiv restaurarea a cel puțin 20% din terenurile și mările degradate ale UE până în 2030 și a tuturor zonelor care necesită restaurare până în 2050. Numai ecosistemele sănătoase pot furniza apă potabilă, aer curat, sol fertil și polenizatori activi.

  • Avem nevoie de albine. Legislația își propune inversarea declinului populațiilor de albine, fluturi, bondari și a altor polenizatori până în 2030, precum și sprijinirea creșterii populațiilor de polenizatori.

Scrisoarea este inițiată de către europarlamentarul Verzilor Nicu Ștefănuță, împreună cu lideri și reprezentanți ai mișcării verzi din România, precum: Mihaela Sirițanu (copreședinte Volt), Adela Maghear (copreședinte ACUM), Ciprian Sandu (copreședinte Volt), Bogdan Barbu (copreședinte ACUM) și Andrei Macsut (reprezentant SENS).

Natura reprezintă o componentă esențială în lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice, prevenirea secetei, incendiilor și inundațiilor, precum și asigurarea securității alimentare pe termen lung și a mijloacelor de trai ale agricultorilor. Este crucial să recunoaștem că mediul nostru se află într-o stare precară, iar oamenii de știință, companiile și cetățenii înțeleg cu toții necesitatea unei acțiuni urgente”, menționează Adela Maghear, copreședinte ACUM.

Prin susținerea și votul în favoarea legislației privind refacerea naturii, veți trimite un mesaj puternic de implicare și preocupare față de cetățenii României aflați în prima linie, care resimt în mod direct efectele poluării și deteriorării naturii”, declară Mihaela Sirițanu, copreședinte Volt.

Această acțiune demonstrează angajamentul vostru ferm în protejarea mediului înconjurător și asigurarea unui viitor durabil pentru toți românii” menționează Andrei Macsut, reprezentant SENS.

Nicu Ștefănuță este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și este în prezent membru al comisiei de Bugete și al Subcomisiei de Sănătate Publică. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță alimentară (ENVI), în Comisia pentru Transporturi și Turism (TRAN) și face parte din delegația Parlamentului pentru Relațiile UE cu Moldova precum și din Delegația Parlamentului pentru relația cu NATO. În aprilie 2023, Nicu Ștefănuță a inaugurat primul spațiu din Sibiu dedicat lui Emil Cioran care activează drept birou europarlamentar pentru tinerii din oraș.

 

Etichete: