fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Social

Microbuzul Faptelor Bune, de la Crucea Roșie Sibiu, a pornit la drum

Microbuzul Faptelor Bune este o mașină donată Crucii Roșii Sibiu de compania Hipic Prod Impex SRL, în urma campaniei derulată de Produs în Sibiu, ”Microbuz Vechi pentru Fapte Noi”.

„Microbuzul a fost personalizat apoi de artistul local Florin Tomescu și este o adevărată opera de artă mobilă care ne va purta voluntarii în tot județul pentru derularea activităților noastre umanitare. Ieri am organizat un tur al faptelor bune cu microbuzul cel nou alături de o parte din presa sibiană. Am început din zona centrului istoric, de pe Nicolae Bălcescu, unde voluntarii noștri au realizat demonstrații de prim ajutor și au informat trecătorii despre o parte din programele pe care Crucea Roșie Sibiu le desfășoară: cursurile de prim ajutor, programul Banca de Alimente și campaniile de colectare de rechizite. Prietenii din presă ne-au fost din nou alături și i-am întâmpinat așa cum se cuvine, cu pâine și sare, iar lături de voluntari am ciocnit un pahar de șampanie pentru a da un aer festiv momentului. Turul faptelor bune a ajuns apoi la sediul companiei Hipic Prod Impex unde am fost întâmpinați de conducerea companiei dar și de muncitorii care s-au bucurat să vadă că microbuzul lor s-a întors către comunitate. Ne-am continuat turul faptelor bune la Grădinița Crucii Roșii Sibiu unde prietenii din presă au întâlnit o parte dintre copilașii ucraineni care frecventează zilnic grădinița noastră, grădiniță care împlinește un an de activitate. Suntem bucuroși că alături de Fram Early Learning Center, care au o vastă experiență în domeniul educațional, reușim să derulăm acest demers.
Turul nostru s-a încheiat la întâlnirea Clubului de Aur, format din pensionari sibieni care se întâlnesc săptămânal pentru activități de socializare, terapie prin artă și voluntariat. Pentru că spațiul nostru a devenit neîncăpător, Clubul de Aur se va reuni anul acesta în Sala Presă a Sălii Transilvania Mulțumim tuturor celor implicați în această campanie umanitară: Florin Tomescu, Produs în Sibiu, Sibiu 100%, Hippic Prod Impex SRL, Ocolul Silvic Tălmaciu, Registrul Auto Român, Autoklass Sibiu, TNT Shop SRL, Schwarz Gruppe Int SRL”, a declarat Raluca Morar, director Crucea Roșie Sibiu.