fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Sănătate

Mesajul managerului SCJU Sibiu, Dr. Daniel Chelcea, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății

Ziua Mondială a Sănătăţii este sărbătorită, în fiecare an, la 7 aprilie, cu scopul de a evidenţia o temă de sănătate specifică unui domeniu prioritar ce provoacă îngrijorare în accepţiunea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), potrivit https://www.who.int/. În 2022, tema marcării zilei este “Our planet, our health”. În mijlocul pandemiei cu noul coronavirus, a unei planete poluate, a bolilor în creştere precum cancerul, astmul, bolile de inimă, cu prilejul acestei zile, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va atrage atenţia la nivel global asupra acţiunilor urgente necesare pentru a menţine oamenii şi planeta sănătoşi şi pentru a promova o mişcare de creare a societăţilor, concentrată pe bunăstare.

În 1948 a avut loc prima întrunire la nivel mondial dedicată sănătății, prilej cu care ziua de 7 aprilie a fost declarată Ziua Mondială a Sănătății, aceasta fiind sărbătorită pentru prima data, oficial, în 1950. Sunt, iată, 72 de ani e când omenirea se preocupă de aspectul sănătății globale. An de an, evenimentele organizate în această zi au scos în evidență aspecte esențiale ale sănătății publice, au fost create programe și campanii iar nivelul de conștientizare despre importanța sănătății a crescut considerabil. Mai mult ca oricând, ultimii doi ani ne-au arătat cât de mare este importanța sănătății globale și ne-au indicat că există încă mari vulnerabilități în fața bolilor dar și în cadrul sistemelor de sănătate. Dar, acești doi ani, au însemnat totodată și o lecție valoroasă: ne-au învățat că, doar împreună, prin măsuri implementate la scară largă și prin planuri de acțiune concrete, aplicate corespunzător, putem construi strategii viabile pentru menținerea sănătății populației și a planetei. Pentru că sănătatea noastră și cea a mediului înconjurător sunt corelate. Tocmai de aceea, în acest an Organizația Mondială a Sănătății a dedicat această zi sănătății planetei sub sloganul ,,PLANETA NOASTRĂ- SĂNĂTATEA NOASTRĂ’’.

Salut această inițiativă și susțin, la rândul meu, atât personal cât și în numele SCJU Sibiu necesitatea și importanța acțiunilor concrete întreprinse pentru a menține planeta și oamenii sănătoși și pentru a asigura progresul și bunătatea socială a comunităților din întreaga lume. Și mă refer în primul rând la  promovarea unei alimentații corecte, a unui stil de viață sănătos precum și la limitarea poluării și asigurarea celor mai bune servicii de sănătate, într-un mediu optim.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu face permanent demersuri pentru a-și desfășura activitatea într-un cadru sustenabil, concentrându-se pe exploatarea eficientă a resurselor, pe dezvoltarea tehnologică durabilă și eficientizare energetică, cu scopul utilizării corespunzătoare a resurselor naturale pentru a preveni degradarea mediul înconjurător. În acest sens cu sprijinul și sub coordonarea Consiliului Județean Sibiu se derulează proiectul de reabilitarea termică a mai multor clădiri ale spitalului, care este în plină desfășurare și care va aduce beneficii semnificative din punctul de vedere al economisirii energiei, care are un impact financiar semnificativ asupra bugetului public, dar și din punct de vedere al protecției mediului, prin utilizarea resurselor naturale pentru producerea energiei.

Prin urmare, salut și susțin tematica aleasă de Organizația Mondială a Sănătății pentru această zi și subliniez că, împreună, toți cei din sistemul sanitar, autorități, dar și pacienți, putem contribui, prin acțiunile, faptele și alegerile noastre, la menținerea sănătății globale.

Vă doresc tutor multă sănătate!

(este mesajul Mesajul managerului SCJU Sibiu, Dr. Daniel Chelcea)

Etichete:

Recomandam sa citesti si