Medieșeancă, accidentată mortal de un tren la ieșire din stația CF Mediaș

În această dimineață, în jurul orei 06:50, polițiștii B.J.P.T. Sibiu – Post Poliție Transport Feroviar Mediaș au fost sesizati prin apel 112 despre faptul că trenul R 3500 (Sighișoara-Teiuș) a surprins și accidentat mortal o persoană de sex feminin la ieșire din stația CF Mediaș.
„Polițiștii ajunși la fața locului au identificat victima ca fiind o femeie în vârstă de 36 ani din municipiul Mediaș. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele producerii evenimentului.”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
SAJ Sibiu a trimis de la Mediaș un echipaj de tip B la trecerea de nivel cu calea ferată la ieșire din Mediaș spre Copșa Mică,unde o femeie de 35 ani a fost surprinsă și accidentată de tren.
„Echipajul SAJ ajuns la fața locului, nu a putut, din păcate, decât să constate decesul, femeia prezentând leziuni incompatibile cu viața.”, potrivit SAJ Sibiu.