Lupii lui Calancea și Surorile Oșoianu vin la Sibiu, de Revelion
Sibienii sunt invitați, să petreacă trecerea dintre ani în Piața Mare. Aici se pregătește un spectacol extraordinar, susținut de Lupii lui Calancea și Surorile Oșoianu, intitulat ”Poveste de iarnă”.
Artiștii din Republica Moldova vor urca pe scenă în jurul orei 22:30 și vor cânta 120 de minute. De warm-up se va ocupa DJ Funky Drop, care își va începe set-ul o oră mai devreme. Scena pe care va avea loc concertul de Revelion va fi montată în apropierea clădirii Primăriei, iar o parte dintre căsuțele din Târgul de Crăciun vor fi demontate, astfel încât publicul să aibă spațiu suficient.
Petrecerea de Revelion din Piața Mare este organizată de Asociația Events for Tourism. Evenimentul este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu. ”Programul își propune să transmită publicului un val de emoții pozitive la sfârșit de an. Lupii lui Calancea și Surorile Oșoianu se bucură de un mare succes atât în mediul online, cât și la spectacolele live. Cântecele interpretate de cele două trupe au înregistrat milioane de vizionări pe YouTube și platformele de audio streaming. Această colaborare unică, între Lupii lui Calancea și Surorile Oșoianu, servește drept punte între trecut și prezent, între tradiție și modernitate și își propune să trezească în sufletele ascultătorilor acea flacără vie a identității naționale și a apartenenței la un spațiu cultural și spiritual comun”, menționează organizatorii spectacolului de Revelion.