fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Educatie

Lotul AFT Sibiu a cucerit podiumul Campionatului militar de schi pentru instituțiile militare de învățământ

În zilele de 11 și 12 martie, Batalionul 17 Vânători de Munte „Dragoş Vodă” din Vatra Dornei a găzduit etapa finală a Campionatului militar de schi pentru instituțiile militare de învățământ.
În urma desfășurării competiţiei, atât patrula feminină a academiei, compusă din sd.cap. Daniela Dragomir, sd. Dănuța Flămînd, sd. Georgiana Contor, sd. Mara Baștea, sd. Ștefania Corcheș, sd. Mădălina Barbu şi sd. Diana Nicoleta Drăguș, cât şi cea masculină, compusă din sd.cap. Gabriel Mustăța, sd.cap. Cozmin Lobonț, sd.frt. Cosmin Muntean, sd.frt. Andrei Botnari, sd. Viorel Fleșer, sd. Flavius Cărăvan, sd. Rareș Grosar, sd. Emilian Cocoreanu și sd.sg. Mihai Șandru, şi-au adjudecat victoria. Studenții noștri au fost coordonaţi de cpt. Ionuţ Mocanu, plt.adj. Alin Giușcă și pcc. Iosif Șaroși, în clasamentul general, lotul sportiv al academiei clasându-se pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
La startul concursului s-au înscris echipele Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov, Școlii de Maiștri Militari şi Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I” din Pitești, ale Școlii Militare de Maiștri Militari şi Subofițeri „Traian Vuia”, Boboc și ale Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică din Sibiu.
Proba de concurs a presupus deplasarea pe schiuri pe un traseu cu lungimea de 10 km pentru băieți şi cinci km pentru fete, pe parcursul căruia concurenţii au executat trageri cu armamentul din dotare, au aruncat grenade de exerciţiu la precizie şi au traversat, cu masca pe figură, o porţiune de teren contaminat.
„Felicitări pentru rezultatele obţinute şi pentru spiritul de echipă de care aţi dat dovadă! Semper una!”, transmit reprezentanții AFT Sibiu.
Etichete:

Recomandam sa citesti si