fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Sibiu Timp Liber

Lavanda Fest Sibiu: patru zile parfumate, în Piața Mică

Piața Mică din Sibiu va deveni, timp de patru zile, un ”lan mov urban”. Lavanda Fest ajunge pentru prima dată la Sibiu, în perioada 24 – 27 august.

Peste 50 de producători locali de lavandă și artizani creativi din toată țara le vor oferi sibienilor și turiștilor experiențe inedite și articole unicat: muultă lavandă, cosmetice naturale avizate, aranjamente florale, dovlecei ornamentali, flori și plante aromatice la ghiveci, accesorii unice, haine din materiale naturale, jucării handmade, decorațiuni artistice, înghețată artizanală și macarons cu lavandă.

Standurile cu minunății vor fi deschise între orele 10:00 și 21:00, iar intrarea este liberă. Organizatorii au pregătit o serie de ateliere captivante pentru copii, dar și pentru cei mari.

Desfășurat sub deviza ”Cumpărați de la români!”, Lavanda Fest Sibiu este al 20-lea eveniment organizat de Lavanda Fest Oficial, Fleurane și Flori Vioreanu, în România.

Prin produsele specifice festivalului, vom crea un ˂˂lan mov urban˃˃ plin de miresme. Lan pe care îl regăsiți prin sumedenia de flori proaspete de lavandă, prin produsele create din lavandă aduse de producători, dar și prin colțurile foto instagramabile pregătite special pentru această ediție de final de vară! Vă așteptăm cu multe povești, surprize inedite și cu sufletul deschis!”, transmit organizatorii Lavanda Fest.

Etichete: