fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Cultură

Lansarea noului album de icoane pe sticlă din Transilvania, la Galați

Lansarea noului album de icoane pe sticlă din Transilvania la Galați

Albumul despre icoanele pe sticlă din Transilvania semnat de sibianul Alexandru Chituță a fost lansat la Galați.

La Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos din Galați a avut loc, vineri, 12 iulie 2022, lansarea noului album de artă ”Noi considerații cu privire la icoanele pe sticlă din Transilvania”.

Evenimentul a fost organizat de Muzeul eparhial, în parteneriat cu Muzeul Naţional Brukenthal, Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Național al Literaturii Române din București.

La manifestarea culturală desfăşurată în Salonul oficial al muzeului, a participat Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, oameni de cultură, artişti, profesori, preoţi, precum şi elevi şi studenţi gălăţeni.

Volumul apărut la Editura Muzeului Național Brukenthal, Sibiu, în anul 2021, îl are ca autor pe dr. Alexandru Constantin Chituță, șef Secție Educație, Marketing, Comunicare și Secretariat din cadrul Muzeului Național Brukenthal din Sibiu.

În deschiderea evenimentului, cunoscuta și îndrăgita interpretă de folclor Oana Bozga Pintea a susținut un recital de pricesne închinate Maicii Domnului, intitulat ”O, Măicuță Sfântă…”.

În continuare, Preasfinţitul Părinte Visarion a făcut câteva aprecieri cu privire la noul album lansat şi a prezentat, în cuvinte alese, activitatea culturală pe care autorul o desfăşoară cu multă implicare, acesta fiind şi unul dintre fiii duhovniceşti ai Preasfinţiei Sale.

Printr-o înregistrarea audio-video, realizată de Televiziunea Patriarhiei Române, Trinitas TV, doamna cercetător dr. Doina Ișfănoni, istoric de artă şi cercetător etnolog la Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti” din Bucureşti, a transmis mesajul domniei sale cu prilejul acestui eveniment.

După alte frumoase interpretări de pricesne, dr. Alexandru Chituţă a făcut o prezentare generală a albumului.

Aşa cum relatează autorul, ”recenta apariție editorială a Muzeului Național Brukenthal propune o nouă lectură a icoanelor pe sticlă din Transilvania, abordate, de această dată, dintr-o perspectivă teologico-antropologică. Premiza de la care pornește autorul vizează statutul și funcțiile acestui gen de artă în contextul socio-economic, confesional și național din Transilvania, de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Fenomenul icoanei pe sticlă din Transilvania este unul extraordinar, unic în istoria artei românești. Dacă până astăzi studiile și volumele scrise au scos la iveală familiile de iconari, centre importante ale acestui meșteșug, totuși mai sunt multe alte lucruri de scris despre icoana pe sticlă”.

În calitate de gazdă primitoare şi promotor permanent al culturii şi al tradiţiilor româneşti, ierarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, a ţinut un cuvânt în care a vorbit despre temeiurile teologice ale icoanei ortodoxe şi legăturile icoanei pe sticlă cu arta iconografică bizantină.

De asemenea, ierarhul Dunării de Jos a vorbit despre zestrea culturală valoroasă lăsată de vrednicii înaintaşi şi despre nevoia de a transmite mai departe acest tezaur strămoşesc.

La final, Părintele Arhiepiscop a mulţumit pentru prezentarea la Galaţi a unui volum de cercetare ce reprezintă un act de cultură şi un punct de referinţă în manifestările muzeistice.

Sâmbătă, 13 august, Muzeul gălățean a primit și vizita Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, care a vizitat expoziția “Sacru și Profan, 5 secole de grafică europeană”, al cărei curator este Alexandru Chituță, prezentându-i-se și volumul de icoane pe sticlă.

Albumul “Noi considerații cu privire la icoanele pe sticlă din Transilvania” va fi lansat și la Brașov, Iași, Cluj Napoca, Oradea, Timișoara, dar și la Sibiu.

Etichete:

Recomandam sa citesti si