fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Cultură

Lansare CĂRȚILE ASTRA – „Un altfel de messenger. Colecția de cărți poștale Horia Petra-Petrescu” de Bianca R. Karda.

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu, invită publicul larg la evenimentul de lansare a volumului „Un altfel de messenger. Colecția de cărți poștale Horia Petra-Petrescu” de Bianca R. Karda. Prefațată de Pr. Prof. Dr. Constantin Necula, publicația reprezintă încununarea unui amplu demers de cercetare dedicat personalității lui Horia Petra-Petrescu, realizat de bibliotecara astristă Bianca R. Karda. Având drept obiectiv aducerea la lumină a unor informații care evidențiază memoria locală din anumite spații geografice europene, volumul valorifică o serie numeroasă de documente inedite de corespondență adresate publicistului Horia Petra-Petrescu și păstrate în Colecțiile Speciale ale bibliotecii publice sibiene.

Apreciate în special de cartofili, cărțile poștale cuprinse în volum au mai mult valoare documentară, informațională, decât literară. Multe sunt scrise în limbile română sau germană, dar și în franceză, italiană, cehă sau latină. Expeditorii sunt, în mare parte, anonimi – rude, colegi sau prieteni ai lui Horia Petra-Petrescu, globetrotter dezinvolt și neastâmpărat, animator cultural pasionat de teatru și literatură. Colecția acestor documente de corespondență oferă cititorilor impresii de călătorie din diferite spații geografice, desprinse dintr-un timp în care vilegiaturiștii se informau reciproc cu privire la anumite destinații turistice atractive. Conținutul ilustrațiilor ne poartă pe meridianele Europei și ne familiarizează cu obiectivele turistice importante ale epocii (anii 1890-1940), dar și cu editurile și tipografiile care realizau și promovau aceste obiective prin intermediul fotografiilor sau reproducerilor după picturi, însoțite de descrieri.

Lansare CĂRȚILE ASTRA - „Un altfel de messenger. Colecția de cărți poștale Horia Petra-Petrescu” de Bianca R. Karda.

Etichete:

Recomandam sa citesti si