La Valchid, s-a deschis cea mai frumoasă grădiniță dintr-un sat românesc
Cea mai frumoasă grădiniță dintr-un sat românesc a fost inaugurată, ieri, la Valchid. Acest sat, care numără puțin peste 800 de locuitori, a devenit un reper al infrastructurii educaționale dezvoltate în comunitățile rurale defavorizate. Cu doi ani în urmă, aici s-a deschis Valchid Smart School – prima școală inteligentă din județul Sibiu și singura dintr-o comunitate defavorizată din România.
La inaugurarea grădiniței din satul Valchid, comuna Hoghilag, au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale din județele Sibiu și Mureș, precum și parlamentari. Au răspuns invitației primarului comunei Hoghilag: deputatul Bogdan Trif, senatorul ales Ruxandra Cibu Deaconu, senatorul Claudiu Mureșan, deputatul Dumitrița Gliga și Gheorghe Damian – primarul comunei Ciugud.
Arhitectură tradițională, dotări moderne
Vechea casă săsească în care funcționa grădinița a fost restaurată și extinsă cu o terasă de tipul unei șuri tradiționale. Au fost amenajate două săli de grupe paralele, cu ferestre generoase. De pe terasă, copiii ies într-o livadă, unde pot petrece ore de activități în aer liber. ”Această construcție se încadrează perfect în infrastructura unui sat tradițional săsesc. Este cea mai frumoasă grădiniță dintr-un sat românesc”, spune Nicolae Lazăr, primarul comunei Hoghilag.Grădinița are sistem de încălzire cu pompe de căldură și încălzire în pardoseală. Pe lângă sălile de clasă, care au mobilier nou și dotări IT, spațiul cuprinde și un cabinet medical și un izolator. Investiția în toate dotările a fost de aproximativ 60.000 de euro.
Investiții uriașe
Eforturile financiare pentru realizarea unui astfel de proiect sunt uriașe pentru o primărie mică, așa cum este cea a comunei Hoghilag. Pe lângă finanțarea nerambursabilă de 1,7 milioane de lei, obținută prin Programul Operațional Regional, Primăria Hoghilag a asigurat o cofinanțare de 36.467 de lei. Însă pentru finalizarea proiectului inclusiv cu dotările necesare, a fost nevoie de o investiție mai mare, astfel că Primăria a luat un credit de 1 milion de lei.
La grădinița din Valchid învață 32 de copii. Este un număr mare, pentru un sat cu puțin peste 800 de locuitori. ”Dar natalitatea crește, astfel că investiția noastră este importantă nu doar pentru momentul actual, ci și pentru viitor. Ne dorim să o transformăm într-o grădiniță cu program prelungit, pentru ca cei mici să poată petrece cât mai mult timp într-un mediu plăcut și sănătos. La Hoghilag avem o astfel de grădiniță cu program prelungit, unde copiii beneficiază de condiții excelente, inclusiv de masă caldă”, spune primarul Nicolae Lazăr.